- 9 octombrie 2017
- 9 comentarii
În aceste zile se dezbate continutul proiectului de Lege care aduce modifcări legii pensiilor de serviciu. După intrarea în vigoare a OUG 59/2017, prin care s-a stabilit că valoarea neta a pensiei de serviciu nu va mai putea depasi media soldelor/salariilor nete cuprinse in baza de calcul a pensiei, există o serie de discuții…
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor speciale in dezbatare
- 9 octombrie 2017
- 9 comentarii
În aceste zile se dezbate continutul proiectului de Lege care aduce modifcări legii pensiilor de serviciu. După intrarea în vigoare a OUG 59/2017, prin care s-a stabilit că valoarea neta a pensiei de serviciu…
- 8 octombrie 2017
- Un comentariu
În data de 13.10.2017, începând cu ora 15:00, în sala de ședință a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, din Drobeta Turnu Severin, sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL și ceilalți polițiști de frontieră, pentru a participa la constituirea Filialei Poliției de Frontieră Mehedinți. În cadrul ședinței de constituire se vor organiza alegeri…
Polițiștii de frontieră din Mehedinți vor Filiala EUROPOL
- 8 octombrie 2017
- Un comentariu
În data de 13.10.2017, începând cu ora 15:00, în sala de ședință a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, din Drobeta Turnu Severin, sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL și ceilalți polițiști de…
- 1 octombrie 2017
- Nu există comentarii
Nu de puţine ori salariile, cât şi fluturaşul de salariu au fost un mister pentru poliţişti. Dacă în momentul de faţă există “Cele 7 minuni ale lumii”, e bine, a 8 a minune o reprezintă salariul poliţiştilor. Începând cu data de 14 septembrie când poliţiştii au primit salariul aferent lunii august, aceştia au observat…
Cum sunt furați polițiștii la salariu
- 1 octombrie 2017
- Nu există comentarii
Nu de puţine ori salariile, cât şi fluturaşul de salariu au fost un mister pentru poliţişti. Dacă în momentul de faţă există “Cele 7 minuni ale lumii”, e bine, a 8 a minune o…
- 29 septembrie 2017
- 2 comentarii
Telenovela din cadrul IPJ Timiș continuă cu noi episoade savuroase în care nivelul prostiei este dus la nivel de artă. După ce am sesizat conducerea IGPR și MAI despre programul abuziv la care sunt supuși polițiștii delegați în zona localităților de frontieră cu Serbia de pe raza județului Timiș, se pare că cei de…
La Timiș, șefii negociază drepturile polițiștilor
- 29 septembrie 2017
- 2 comentarii
Telenovela din cadrul IPJ Timiș continuă cu noi episoade savuroase în care nivelul prostiei este dus la nivel de artă. După ce am sesizat conducerea IGPR și MAI despre programul abuziv la care sunt…
- 28 septembrie 2017
- 4 comentarii
Polițiștii din cadrul Poliției Capitalei nu și-au mai primit drepturile salariale pentru orele lucrate pe timp de noapte și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale de câteva luni. Probleme există și în ceea ce privește plata chiriei. În tot acest timp, polițiștii sunt direcționați în sistem ping-pong, de la șefii…
Poliția Capitalei fierbe! Drepturi salariale neplătite de 3 luni
- 28 septembrie 2017
- 4 comentarii
Polițiștii din cadrul Poliției Capitalei nu și-au mai primit drepturile salariale pentru orele lucrate pe timp de noapte și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale de câteva luni. Probleme există…
- 27 septembrie 2017
- Nu există comentarii
Într-unul din materialele precedente, președintele Filialei Mehedinți a Sindicatului EUROPOL atrăgea atenția asupra abuzurilor la care sunt supuși polițiștii care fac obiectul unor delegări în numele IGPR pentru a susține eforturilor polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Timișoara în lupta cu migranții. Cu toate acestea, haosul instituțional și dezinteresul cras față de drepturile polițiștilor…
Abuzuri la Poliție în numele refugiaților
- 27 septembrie 2017
- Nu există comentarii
Într-unul din materialele precedente, președintele Filialei Mehedinți a Sindicatului EUROPOL atrăgea atenția asupra abuzurilor la care sunt supuși polițiștii care fac obiectul unor delegări în numele IGPR pentru a susține eforturilor polițiștilor de frontieră…
- 26 septembrie 2017
- 3 comentarii
În urma tragediei ce a avut loc pe peronul unei gări din județul Suceava, când un coleg de-al nostru de la structura de transporturi a fost înjunghiat mișelește cu zeci de lovituri de cuțit, ministrul Carmen Dan a ieșit public pe canalele media și a precizat că se va preocupa personal pentru ca ultrajul…
Iată ce se va întâmpla cu pedepsele pentru ultraj
- 26 septembrie 2017
- 3 comentarii
În urma tragediei ce a avut loc pe peronul unei gări din județul Suceava, când un coleg de-al nostru de la structura de transporturi a fost înjunghiat mișelește cu zeci de lovituri de cuțit,…
- 24 septembrie 2017
- 16 comentarii
În urma întâlnirii din data de 21.09.2017, ce a avut loc la sediul MAI și care a fost prezidată de ministrul Carmen Dan, avem pentru prima dată direcția asumată în care se dorește modificarea legislației. Cu toate că în cuprinsul primei invitații pe care am primit-o am fost anunțați că vom dezbate propuneri de modificare a…
În două săptămâni polițiștii vor avea noi prevederi pentru protecția și autoritatea lor
- 24 septembrie 2017
- 16 comentarii
În urma întâlnirii din data de 21.09.2017, ce a avut loc la sediul MAI și care a fost prezidată de ministrul Carmen Dan, avem pentru prima dată direcția asumată în care se dorește modificarea legislației.…
- 22 septembrie 2017
- 5 comentarii
Prolog : Dacă vi se pare prea pompos titlul pentru mileniul în care trăim, urmăriți cu atenție cele ce urmează! Așadar, să intrăm direct în subiect : În data de 06.09.2017, în jurul orei 12.30, un număr de 6 polițiști, profil Ordine Publică, din I.P.J. Mehedinți au fost aleși „pe ochi frumoși” [ unora fără…
Sclavagism în Poliția Română pe filiera I.P.J. Mehedinți – I.P.J. Timiș – I.T.P.F. Timișoara
- 22 septembrie 2017
- 5 comentarii
Prolog : Dacă vi se pare prea pompos titlul pentru mileniul în care trăim, urmăriți cu atenție cele ce urmează! Așadar, să intrăm direct în subiect : În data de 06.09.2017, în jurul orei…
- 21 septembrie 2017
- 2 comentarii
Sindicatul EUROPOL a fost invitat pentru data de astăzi, la ora 17:00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde va avea loc o dezbatere informală despre propunerile identificate pentru creșterea autorității polițistului și implicit protecția acestuia. Este evident că în urma tragediilor din cursul acestui an, se impunea să ne așezăm la masă și să…
BINGO! MAI a constatat că protecția polițistului este condiționată de legislație
- 21 septembrie 2017
- 2 comentarii
Sindicatul EUROPOL a fost invitat pentru data de astăzi, la ora 17:00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde va avea loc o dezbatere informală despre propunerile identificate pentru creșterea autorității polițistului și implicit protecția…