Inspector șef surprins în timp ce oprește abuziv șoferi

Marius Florin MIHĂILĂ, în acest moment împuternicit pe funcția de inspector șef, face ravagii la IPJ Sălaj. Deși a fost numit pe o perioadă de 3 luni, venind din postura de președinte al Comisiei de Etică a Academiei de Poliție, cea care „spăla” plagiatorii pe bandă rulantă, acesta a reușit să atragă atenția din…

Marius Florin MIHĂILĂ, în acest moment împuternicit pe funcția de inspector șef, face ravagii la IPJ Sălaj. Deși a fost numit pe o perioadă de 3 luni, venind din postura de președinte al Comisiei…

Astăzi, 21.03.2020, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 217 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor,  în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Astfel, am identificat răspunsuri la întrebările adresate de către colegii noștri cu privire la condițiile acordării zilelor…

H.G. nr. 217/2020 – plata indemnizației de 75%

Astăzi, 21.03.2020, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 217 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor,  în situația închiderii temporare a…

Folosirea materialelor de protecție este indispensabilă în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19) și în același timp, țînând cont de specificul muncii polițiștilor, ei fiind de fiecare dată  în prima linie. Pe fondul acestei probleme, au apărut mai multe teorii cu privire la modul de folosire a acestor  materiale, fapt ce ne determină să…

Misterul măștilor de protecție. Ce trebuie să știe polițiștii

Folosirea materialelor de protecție este indispensabilă în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19) și în același timp, țînând cont de specificul muncii polițiștilor, ei fiind de fiecare dată  în prima linie. Pe fondul acestei…

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 228  din 20.03.2020 a fost publicat Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante  din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României. Actul normativ prevede încadrarea posturilor vacante cu polițiști, personal…

Ordinul prin care se fac angajări fără concurs în MAI

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 228  din 20.03.2020 a fost publicat Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante  din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de…

La data de 19.03.2020 in jurul orei 18:00 polițiștii sătmăreni au fost sesizați de producerea unui eveniment rutier înafara localității Botiz, județul Satu Mare. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din mediul rural, o patrulă de polițiști rutieri, un criminalist și 2 echipaje SMURD. Un autoturism a intrat în depășirea…

Scandal cu suspecți de coronavirus. Polițiști în pericol

La data de 19.03.2020 in jurul orei 18:00 polițiștii sătmăreni au fost sesizați de producerea unui eveniment rutier înafara localității Botiz, județul Satu Mare. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică…

Tupeu incredibil pe unul dintre primarii din județul Giurgiu. Marian Pătuleanu, primarul comunei Singureni, a fost depistat de un echipaj al Serviciului Rutier Giurgiu circulând cu viteză excesivă în localitate, cu mașina sa de lux. După ce a fost oprit și a văzut CĂ CAlitatea sa de primar, proprietar de moșie, nu înseamnă nimic în…

Primar PSD către polițiștii care l-au amendat: „Vreți șpagă?”

Tupeu incredibil pe unul dintre primarii din județul Giurgiu. Marian Pătuleanu, primarul comunei Singureni, a fost depistat de un echipaj al Serviciului Rutier Giurgiu circulând cu viteză excesivă în localitate, cu mașina sa de lux.…

Având în vedere adoptarea Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea  unor acte normative , precum și stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice de răspândirea SARS-CoV-2, am constatat că în conținutul acesteia au fost introduse prevederi ce limitează dreptul de accesare a indemnizației de 75% ce se acordă părinților…

Aspecte de noutate privind acordarea indemnizației de 75%

Având în vedere adoptarea Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea  unor acte normative , precum și stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice de răspândirea SARS-CoV-2, am constatat că…

Ieri, în ședința de Guvern a fost  adoptată Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de  răspândirea SARS-CoV-2. Legea nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de…

Clarificări pentru acordarea indemnizației de 75%

Ieri, în ședința de Guvern a fost  adoptată Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de …

După cum știți, în baza Decretului Președintelui României – privind instituirea stării de urgență în România, dreptul polițiștilor – părinți, de a beneficia de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor pe durata suspendării cursurilor școlare a fost suspendat. În compensație însă, prin art. 32 alin. (2) din Anexa 1 a Decretului, se instituie dreptul…

Cum se va realiza plata „părinților”-polițiști. Descarcă model cerere

După cum știți, în baza Decretului Președintelui României – privind instituirea stării de urgență în România, dreptul polițiștilor – părinți, de a beneficia de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor pe durata suspendării cursurilor…

În cursul zilei de azi a fost publicat Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență în România. Conținutul acestuia produce impact în toate domeniile și afectează mai multe drepturi și măsuri de protecție socială ale polițiștilor. Prima consecință se referă la excepția de la Legea 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru…

Starea de urgență! Iată consecințele pentru polițiști

În cursul zilei de azi a fost publicat Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență în România. Conținutul acestuia produce impact în toate domeniile și afectează mai multe drepturi și măsuri de protecție…

Caută

Îți plac demersurile noastre?

Susține-ne!

Înscrie-te în sindicat!