O nouă restanță salarială se va achita din ianuarie 2021

După cum bine știm cu toții, drepturile salariale ale polițiștilor, nu numai că nu sunt plătite „la zi” ci acestea sunt sub nivelul prevăzut de lege sau chiar la nivelul anului 2009 pentru anumite elemente salariale. Amintim doar luna ianuarie a anului 2020 când Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 51, a…

După cum bine știm cu toții, drepturile salariale ale polițiștilor, nu numai că nu sunt plătite „la zi” ci acestea sunt sub nivelul prevăzut de lege sau chiar la nivelul anului 2009 pentru anumite…

Astăzi, începând cu ora 10.00, mii de polițiști din întreaga țară au protestat, atât în fața Ministerului Afacerilor Interne, cât și a prefecturilor județene față de inechitățile salariale și în același timp bătaia de joc creată de ordonanța de urgență privind măsurile fiscal bugetare în anul 2021, prin care salariile polițiștilor sunt înghețate la…

Pentru Ordonanță, ZERO toleranță!

Astăzi, începând cu ora 10.00, mii de polițiști din întreaga țară au protestat, atât în fața Ministerului Afacerilor Interne, cât și a prefecturilor județene față de inechitățile salariale și în același timp bătaia de…

Ca urmare a solicitărilor Sindicatului EUROPOL, referitoare la situația întâmpinată la nivelul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca cu ocazia examenelor de absolvire ce au avut loc în decembrie 2020, unde am avut mai multe cazuri de elevi infectați cu Covid19 și alții față de care s-a…

Sesiune suplimentară pentru Școlile de Agenți de Poliție

Ca urmare a solicitărilor Sindicatului EUROPOL, referitoare la situația întâmpinată la nivelul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca cu ocazia examenelor de absolvire ce au avut loc…

Organizațiile sindicale din sistemul de „Apărare, ordine publică și securitate națională” afiliate Federației PUBLISIND, Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL împreună cu Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare SNPP, dă tonul protestelor și organizează o acțiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga țară, ca o primă reacție la proiectul Ordonanței de urgență pe care primul…

Dăm tonul protestelor la prefecturi și MAI

Organizațiile sindicale din sistemul de „Apărare, ordine publică și securitate națională” afiliate Federației PUBLISIND, Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL împreună cu Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare SNPP, dă tonul protestelor și organizează o acțiune…

În urma demersurilor comune ale federațiilor sindicale reprezentative (Federația PUBLISIND, Uniunea „Forța Legii”, FSNPPC, Federația „A. I. Cuza”, Federația „Sed Lex”) care s-au unit în acțiunile pentru contestarea OUG prin care se intenționează înghețarea salariilor, ministrul Lucian Bode a organizat o întâlnire azi, ora 09:30, la sediul MAI cu scopul declarat de a identifica…

Prima întâlnire cu ministrul MAI

În urma demersurilor comune ale federațiilor sindicale reprezentative (Federația PUBLISIND, Uniunea „Forța Legii”, FSNPPC, Federația „A. I. Cuza”, Federația „Sed Lex”) care s-au unit în acțiunile pentru contestarea OUG prin care se intenționează înghețarea…

Aceasta este întrebarea pe care o auzim de 2 zile de când a fost făcută publică intenția Guvernului de a îngheța salariile și de a nu respecta prevederile din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Așa cum am prezentat și în materialul de ieri, motivele de nemulțumire ale polițiștilor sunt mai mult…

Ce fac sindicatele ca reacție la înghețarea salariilor?!

Aceasta este întrebarea pe care o auzim de 2 zile de când a fost făcută publică intenția Guvernului de a îngheța salariile și de a nu respecta prevederile din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului…

Zvonurile s-au oficializat și am reușit să intrăm în posesia proiectului de OUG pe care Guvernul vrea să îl promoveze înainte de 01 Ianuarie 2021. Textul OUG prevede următoarele măsuri cu impact pe zona noastră: menținerea salariilor de bază/soldelor de bază în 2021 la nivelul cuantumului din decembrie 2020. Practic vorbim despre suspendarea aplicării…

Avem forma finală a OUG pe care Guvernul vrea să o adopte

Zvonurile s-au oficializat și am reușit să intrăm în posesia proiectului de OUG pe care Guvernul vrea să îl promoveze înainte de 01 Ianuarie 2021. Textul OUG prevede următoarele măsuri cu impact pe zona…

În cursul zilei de ieri a circulat prin toate canalele de comunicare, o ciornă a unui proiect de OUG pe care Guvernul l-ar adopta în ultimele zile din an. Primul articol al proiectului de OUG vizează „înghețarea” salariilor la nivelul lunii decembrie 2020. Practic, vorbim despre o suspendare a aplicării etapizate a Legii 153/2017 privind…

Îngheață salariile prin OUG. Zvon sau realitate?

În cursul zilei de ieri a circulat prin toate canalele de comunicare, o ciornă a unui proiect de OUG pe care Guvernul l-ar adopta în ultimele zile din an. Primul articol al proiectului de…

Campania de vaccinare împotriva virusului Covid-19 începe în România concomitent cu celelalte state din cadrul Uniunii Europene după o perioadă de așteptare de aproximativ un an, timp în care foarte mulți dintre colegii și semenii noștri au căzut victime, îmbolnăvindu-se sau chiar decedând în urma infectării. Cu toate că până la acest moment Ministerul…

Liste cu polițiștii care acceptă vaccinarea

Campania de vaccinare împotriva virusului Covid-19 începe în România concomitent cu celelalte state din cadrul Uniunii Europene după o perioadă de așteptare de aproximativ un an, timp în care foarte mulți dintre colegii și…

Așa cum v-am informat într-un comunicat anterior, la nivelul Poliției Române au fost scoase la concurs aproximativ 1200 de posturi vacante de ofițer cu recrutare din sursă internă la care pot participa agenții de poliție care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: a) sunt declarați «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; b)…

Subiecte pentru concursul de trecere în corpul ofițerilor

Așa cum v-am informat într-un comunicat anterior, la nivelul Poliției Române au fost scoase la concurs aproximativ 1200 de posturi vacante de ofițer cu recrutare din sursă internă la care pot participa agenții de…

Caută

Îți plac demersurile noastre?

Susține-ne!

Înscrie-te în sindicat!