Astăzi, începând cu ora 10.00, mii de polițiști din întreaga țară au protestat, atât în fața Ministerului Afacerilor Interne, cât și a prefecturilor județene față de inechitățile salariale și în același timp bătaia de joc creată de ordonanța de urgență privind măsurile fiscal bugetare în anul 2021, prin care salariile polițiștilor sunt înghețate la nivelul lunii decembrie 2020.
Acțiunilor noastre de protest s-au alăturat colegii din cadrul Sindicatului Diamantul și ProLex, care au înțeles ideea de unitate și solidaritate, iar în același timp au participat și grefierii, polițiștii de penitenciare și reprezentanți ai celorlalte sindicate afiliate Federației PUBLISIND. Chiar dacă de la nivel central au primit semnale că e mai bine să nu participe la protest, atât în teritoriu, cât și în București, au venit și colegi din partea sindicatelor Snap și Snppc, motiv pentru care am apreciat faptul că oamenii au înțeles ideea de unitate.
Aceasta a fost doar o primă reacție la măsurile de austeritate impuse de coaliția de guvernare, iar săptămâna viitoare vom prezenta calendarul protestelor pentru toată luna ianuarie. Nu ne vom opri aici, vom protesta în fiecare săptămână până când se va înțelege clar că rolul și importanța polițiștilor este covârșitoare într-un stat de drept aflat în plină pandemie.
Nici nu se pune în discuție să acceptăm asemenea măsuri de austeritate îndreptate împotriva polițiștilor în condițiile în care, de mai bine de 8 luni suntem în prima linie și gestionăm măsurile împotriva pandemiei de coronavirus. Mai mult de atât sunt zvonuri destul de clare că după semestrul unu al anului 2021, în funcție de evoluția situației, măsurile de austeritate vor crește.
Mulțumim tuturor colegilor care timp de două ore ne-au fost alături pentru o cauză comună tuturor și care au înțeles că am ajuns cu toții la capătul răbdării. Facem apel la toți colegii, indiferent de organizația sindicală din care fac parte sau care sunt neafiliați, să ni se alăture acțiunilor ample pe care le vom demara începând cu săptămâna viitoare pe tot parcursul lunii ianuarie, pentru că, dacă guvernanții nu au soluții, atunci trebuie să plece acasă.
Astăzi, în ultima zi din an, Echipa Sindicatului Europol ține să mulțumească și să le ureze un An Nou mai bun și multă sănătate tuturor polițiștilor, iar începutul de an să ne aducă mai multă înțelepciune astfel încât ideea de unitate și solidaritate să primeze. Viitorul ne aparține tuturor, iar dacă nu vom lua cu toții atitudine, vom rămâne în continuare mingea de ping-pong a vremelnicilor guvernanți.
Echipa Sindicatului Europol
GALERIE FOTO
3 răspunsuri
Domnilor asa cum v am mai spus faceti demersuri impreuna cu celelelalte sindicate pe linga grupurile parlamentare din opozitie si la avocatul poporului sa conteste la Curtea Constitutionala aceasta mizerie de oug pt ca numai presedintele, guvernul, avocatul poporului si parlamentarii pot contesta o lege la Curtea Constitutionala
De ce e neconstitutionala aceasta ordonanta?
Pentru ca incalca art 1 alin.5 din Constitutie in sensul nerespectarii suprematiei legilor in Romania pentru ca nu poti modifica prin ordonanta legi organice cu nerespectarea procedurii adica senat, camera deputatilor cu consultarea prealabila a sindicatelor si a celorlalte institutii in cadrul CES in Romania si incalca si art 115 alin. Constitutie prin care nu se motiveaza o situatie extraordinara,asa cum prevede acest articol, nefiind inca elaborata legea bugetului prin care sa ai o predictibilitate a veniturilor, asa ca daca nu stii pe ce bani te bazezi nu poti stii ce sa tai, si se mai constata si lipsa previzibilitatii nefiind stipulat in oug perioada plafonarii veniturilor
Termenul e de 5 zile plus 3 pina la publicare
Trebuie incepute discutii si cu celelalte sindicate pentru a stopa atacurile!
Din nou dascalii ataca cu vejnica: „Dascalul e platit mai prost decat subofiterul de politie de la circulatie”. O mizerie care insa e rapid preluata!
Ori se potolesc ori trebuie sa ne desolidarizam de ORICE actiune sindicala organizata de acestia! Dati-le peste ochi cu L153 poate invata si ei sa citeasca!
Foarte corect ce spune Bele si…ar fi si mai corect daca sindicatele ar deschide proces si la Prim Ministru ca persoana ca a avizat aceasta O.G.