După cum bine știm cu toții, drepturile salariale ale polițiștilor, nu numai că nu sunt plătite „la zi” ci acestea sunt sub nivelul prevăzut de lege sau chiar la nivelul anului 2009 pentru anumite elemente salariale. Amintim doar luna ianuarie a anului 2020 când Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 51, a statuat faptul că polițiștii și întreg personalul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost furat la salariu încă din 2015, prin neaplicarea Legii 71/2015 care obliga angajatorii să uniformizeze salariile la nivelul maxim aflat în plată la nivelul instituției. Adică să nu mai existe situații în care pentru aceeași muncă, desfășurată în aceleași condiții, salariul să fie diferit.
S-a corectat parțial această situație prin emiterea OUG 75/2020, însă drepturile salariale retroactive, conform legii, s-au putut plăti doar pe ultimii 3 ani de la publicarea Deciziei 51 a ÎCCJ, adică ianuarie 2017 – ianuarie 2020. Perioada anterioară, de la apariția Legii 71/2015 în discuție, adică aprilie 2015 – ianuarie 2017, s-a „pierdut” în favoarea MAI, care și-a rotunjit bugetul prin furtul din salariile polițiștilor.
Din 2017, de la apariția Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în Anexa VI, în cuprinsul art. 28, este prevăzut un drept salarial prin care se poate acorda titlul de „specialist de clasă/domeniu funcțional” pentru militari, polițiști, dar și pentru personalul civil. Scopul acordării acestui element salarial este de a recunoaște valoarea profesională și de a stimula funcționarii publici cu statut special și personalul civil care aduc o contribuție substanțială la realizarea sarcinilor și misiunilor specifice domeniului de activitate.
„Art. 28 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
(1)Pentru asigurarea condiţiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în raport cu standardele de performanţă profesională, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalului civil, li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional.
(2)Titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional este ierarhizat, în ordinea crescătoare a calificării, pe trei niveluri: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa 1. Acesta se obţine/menţine potrivit condiţiilor, criteriilor şi standardelor de performanţă stabilite pentru clasa respectivă, prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional deţinute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1.
(4)Specialităţile, condiţiile de acordare şi de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile şi standardele de performanţă se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.”
Cu toate acestea, chiar dacă angajații celorlalte structuri din sistemul de apărare beneficiază de acest drept (STS, SRI, SIE, MApN), cum ne-au obișnuit, pentru personalul MAI au motivat în fiecare an că nu sunt fonduri. Acum însă, conducerea Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul ministrului Lucian Bode, care ne-a asigurat, la întâlnirea avută în 30 decembrie, că va încerca să găsească soluții pentru ca drepturile salariale ale polițiștilor să fie respectate, a făcut un prim pas.
Astfel, o restanță care deja căpăta vechime, va fi plătită din luna ianuarie 2021, cu o întârziere de 3 ani și 6 luni. Posibilitatea de a beneficia retroactiv de acest drept salarial nu există, în condițiile în care, conform legii, pentru acordarea lui, ordonatorul principal de credite era obligat să emită o procedură pe care nu am avut-o până acum.
Cu privire la modalitatea de acordare, precizăm că această majorare are 3 praguri, de 2,5% pentru clasa a 3-a – 3 ani, 5% pentru clasa a 2-a – 6 ani și 7,5% pentru clasa 1 – 9 ani. Beneficiarii vor fi polițiștii care au fost evaluați cu calificativul de cel puțin „Bine” în ultimii 3 ani. Vor fi aproximativ 75.000 de beneficiari la nivelul întregului personal din cadrul MAI. Ca element de noutate, baza de calcul la care se va acorda această majorare este salariul de funcție prevăzut în grila Legii 153/2017 ce include și gradația corespunzătoare. Iar cu titlu de exemplu, pentru clasa a 3-a, majorarea de 2,5% din salariul de funcție al unui agent de poliție este de aproximativ 120 lei brut, adică în jur de 70 de lei net. Totodată, este important de precizat că agenții de poliție care au o vechime mai mică de 3 ani, nu vor beneficia de această majorare.
Apreciem că prin această decizie a ministrului Lucian Bode am mai tăiat de pe lista lungă o restanță salarială însă, vrem să credem că nu ne vom opri aici și vom continua să găsim soluții și pentru plata celorlalte inechități salariale care generează discriminare la nivelul MAI.
Între timp, polițiștii doresc să continuăm protestele, sens în care, în săptămâna 04 -08 ianuarie 2021, vom anunța calendarul formelor de protest pe care îl vom urma. Dacă nu ne vom striga public discriminările salariale și nu vom înțelege că protestul este singura formă de răspuns la „înghețarea” salariilor noastre, vom avea aceeași soartă pe care am avut-o în ultimii 10 ani.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
53 de răspunsuri
Bună seara personalul contractual din MAI cu o vechime mai mare de 3;ani beneficiază de aceste măriri .Multumesc
Asa cum scrie si in material, aceasta majorare se va acorda si personalului contractual.
In cazul in care ai calificativ de satisfacator in ultimii 3ani mai poți beneficia de această marire
Doar la momentul in care ultimele 3 calificative vor fi de „bine” vei putea beneficia de acordarea majorarii pentru titlul de „specialist de clasa”.
Bună seara! Acest drept, este doar pentru polițiști sau și pentru jandarmi, pompieri, etc? Vă mulțumesc!
Pentru tot personalul MAI, așa cum scrie și în material
Ce sanse mai avem daca ordonanta privind „inghetarea” salariilor a fost publicată in M.O.?
Trebuie sa fim constienti ca OUG-ul a venit inaintea Legii bugeatului de stat pe 2021. Ceea ce inseamna ca presiunea de-abia acum incepe. Mai mult și pe legea de aprobare a acestei oug, se pot amenda „înfgețările”.
,,Multumesc” persoanelor cu functii de conducere in sindicat, pentru faptul ca desi pensionarii au avut o pondere mare in prezenta la proteste, situatia acestora nu a interesat pe nimeni la intalnirea care a avut loc cu conducerea MAI.
Ciobanu Vasilica, te rog sa te uiti pe lista de revendicari care se refera exclusiv la prevederile din OUG, adica inclusiv situatia actualizarii cu indicele inflatiei a pensiilor militare. Aceasta restanta nu are nicio legatura cu „revendicarile” evocate.
Cred ca nu numai protestul este singura forma, putem de exemplu sa ne racim toti odată si sa intrăm în C.M. de exemplu începând cu data de …….
Angajații din Arhivele Naționale care aparțin
de Min.de Interne beneficiazăă de majorările aferente sporului pt.specialist de clasa/ domeniu Multumesc
Întreg personalul MAI beneficiază de aceste majorări pentru specialistul de clasa
Sa inteleg ca ministrul a emis ordinul necesar in acest sens? Nu gasesc nicaieri ceva in sensul asta
sunt pensionar MAI din 2019…fapt pentru care a-si fi trebuit sa primesc restante salariale si recalcularea pensiei…am facut o adresa catre IPJ si mi s-a comunicat ( stilul clasic de …lemn) ca ma aflu pe lista lor si ca voi primi banii in termen de 5 ani de zile ( bla,bla,bla,,si termenele) ,,,fara a mentiona ceva despre recalcularea pensieidin pacate este luna Ianuarie 2021 si inca nu am primit nici macar cei 5 %…voi cunoasteti ceva?
Zoli fă solicitare la Casa de pensii a MAI să-ți comunice dacă cei de la IPJ Serviciul Financiar/Resurse Umane ți-au trimis noua fișă cu elementele salariale actualizate în vederea revizuirii pensiei.
În caz negativ, cu răspunsul de la CP a MAI, bagă în viteză pe cei de la IPJ să se miște mai natural.
Logica aplicării acestei măriri care va fi?de ex.eu am 14 ani in MAI din care primii 7 la un IPJ și următorii 7 până în prezent la SRPT.Vechimea in specializare se consideră cea totala in MAI (inclusiv școala),sau cea într-o specializare anume?
Multumesc
Se va lua in considerare doar specializarea in care va desfasurati activitatea in prezent
Buna seara!
Persoanele care s-au pensionat in cursul anului 2017 mai primesc aceste drepturi?
Numai la instanță… Sunt șanse de….. 0,1…%
Cum rămâne cu acea propunere legislativă privind discriminarea referitoare la acordarea gradelor agenților trecuți în corpul ofițerilor??? A stat pe site-ul senatului atâta timp….lege organică, adoptare tacită, termen de îndeplinire 23.12.2020…cand colo in loc sa fie adoptată tacit de Senat și să meargă la camera deputaților…surpriza clasat prin hotărâre a b.p. din 30.12.2020..cf art 63 alin 5 din constituție…citind acest articol..se face referire la faptul că propunerea legislativă va fi preluată de noul parlament….dar oare clasare ce înseamnă??? Sau adoptarea tacită care nu a mai fost adoptate tacită???? O mare bătaie de joc tot la adresa polițiștilor….macar de nu ați fi menționat nici dvs și nici snppc..pt a nu ne face speranțe..noi cei trecuți prin tco și cu grade de sinsp, debutanți inițial și tot așa….cat despre procese pt a ne judeca nici nu are rost sa vb de finalitatea acestora….
Daca vechiul legislativ si-a incheiat manadatele, aceasta este procedura. Insa proiectul va fi repus pe ordinea de zi.
Dacă până în anul 2017 sm fost la BOP-siguranță publică și patrulare și din 2017 până în prezent sunt la BOP-proximitate(practic acelasi birou) beneficiez de 2,5 % sau 5%?
Păi văd că în ambele perioade ai fost la OP…. Deci…!!!
Personalul în rezervă care a muncit în perioada 2017-2019 și s-ar „califica” pentru acest drept salarial restant sunt luați în calcul, sau tot în instanță trebuie să rezolvăm?! Mulțumesc
Majorarea specialist de clasa se calculează la solda de funcție din 2022 si face parte din aceasta. În consecință se va acorda doar jumătate din cuantumul acesteia, adică diferența de 2/4 dintre solda de funcție în plată și cea din 2022
Este greșita presupunerea. Procentul se va aplica la salariul din grilă împreună cu gradația aferentă, deoarece este un drept salarial nou prevăzut de Legea 153/2017 și se va aplica la baza de calcul în vigoare la data aplicării integrale a legii.
Chiar sunt curioasa cum se va aplica! Sunt la maxim pe functie si vechime, de la financiar se spune ca e undeva pana la 100 lei majorarea la net (asta daca ne raportam la salariul de incadrare). Daca se aplica la baza pentru 2022 – cum apare mentionat in dispozitie – si nici nu se injumatateste la nivelul din 2020, iese mai mult dupa calcule la salariul net. Oricum cred ca doar in martie o sa stim clar ce s-a considerat cifra de pornire calcul, ca noi atunci vedem plusul.
La ce concluzie ati ajuns doamna dragă?
Stimate autor, se pare ca omul avea dreptate…suma vehiculată de 210 lei pt nivelul maxim de vechime în specialitate, s-a înjumătățit pe traseu și s-a primit 105 lei… Dacă nu s-a înjumătățit, atunci s_a raportat la alt salariu, dar nicicum la ala din 2022 plus gradația! 😭😭😭
Dacă pana la 31.12.2019 am fost la judiciar, iar de la 01.01.2020 am trecut la ordine publica mai beneficiez de aceasta mărire?
Da veți beneficia pentru ca ambele structuri fac parte din domeniul funcțional – Poliție.
Eu am ieșit la pensie cu data de 01.02.2021 și am ales ca bază de calcul a pensiei perioada iulie-decembrie 2020.Beneficiez/se ia în calcul la stabilirea pensiei și acest spor ?Mulțumesc.
Dacă v-ați ales iulie-decembrie, veți beneficia de acest spor doar pentru 2 zile din decembrie, de la momentul în care a fost semnat de ministru.
Bună!
Daca in ultimii 13 ani am lucrat la Politie – Dispecerat și acum mă mut la OP – Proximitate, ce spor de specialist de clasă primesc?
Veți beneficia de sporul maxim de 7,5% pentru ca aceste structuri fac parte din același domeniu funcțional – Poliție.
Mulțumesc !👍
Ca jandarm , am lucrat 14 ani la OP iar de aproximativ 1 an sunt la PPI ( pază obiective). Mai pot beneficia de acest spor?
Am fost incadrat in 2018 din sursa externa pe un post de ofiter. In baza vechimii in specialitate, am primit grad mai mare. Am deja 3 calificative.
Ce imi lipseste pentru acordarea sporului?
Trebuie sa aveți cel puțin 3 ani lucrați în sistem.
Daca am fost 10 ani la Jandarmerie – Ordine Publica si de 2 ani sunt la Politie – Ordine Publica beneficiez de sporul de specialist de clasa / domeniu ?
Nu beneficiați pentru ca vi se iau în considerare doar anii din cadrul Poliției Române
Buna ziua! Specialistul de clasa se acorda ca suma fixa pe luna la salariul functiei de baza ??? Va intreb deoarece mai multi colegi au iesit la pensie in cursul lunii ianuarie la date diferite 04.01, 12.01, 15.01 si si-au stabilit lunile de calcul in cursul anului trecut, iar conform legii decizia de pensionare va cuprinde salariul de functie actualizat la data deschiderii dreptului la pensie….
Multumesc!
Majorarea pentru specialist de clasa se aplica procentual, 2,5%, 5%, 7,5%, în funcție de vechime
Bună ziua. Până acum, deși se apropie de sfârșit și luna februarie, nu am primit acest drept salarial și nici nu am auzit ca vreun coleg să îl primească. Menționez că sunt angajat al IPJ Argeș. Care este situația reală? Mulțumesc.
Așa cum am postat informări pe site, am precizat că până la salariul din luna martie se vor acorda aceste drepturi.
Se zicea ca pt nivel maxim primim 7,5%, adică 210 lei pe net, dar am primit în realitate 182 lei brut, respectiv 105 lei net!
Am lucrat pana la 01.05.2020 in cadrul comp. Dispecerat. De la 01.05 si pana in prezent lucrez la ture serviciu. Mentionez ca am vechime 29 de ani. Cum se calculeaza procentul ptr specialist de clasa?
Multumesc!
Am trecut în rezerva cu drept la pensie la data de 15.04.2021.perioada de calcul a pensiei a fost Februarie-Iulie 2020.La prima calculare s a trecut la calcul și acest spor de 7,5,după care am fost înștiințat de la financiar ca acest spor nu se calculează la pensie.
buna, lucrez in pol din 2012 iar in 2014 m-am mutat la alt inspectorat de pol. Se tine cont si de vechimea de la Primul IPJ? ( mentionez ca am fost la post , O.P. Si judiciar in prezent)
Se iau în considerare toate perioadele indiferent ca te-ai mutat la alt IPJ. Însă pentru fiecare perioadă, va plăti fiecare IPJ
M-am pensionat in octombrie 2019,pot beneficia de acest spor de clasa? sau sunt nevoit sa merg în instanță!?
Acest drept opereaza dupa 28.12.2020.