Legea salarizării dezbătuta în Comisia de muncă din Camera Deputaților

Miercuri, 10 mai, Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, a invitat Blocul Național Sindical la consultări pe textul proiectului legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. În cadrul delegației Federației PUBLISIND, a participat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL, pentru a reprezenta și susține domeniul poliției. De la început se impune să precizăm că graba…

Miercuri, 10 mai, Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, a invitat Blocul Național Sindical la consultări pe textul proiectului legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. În cadrul delegației Federației PUBLISIND, a participat Cosmin…

Ne adresam cetatenilor din Romania, cei care ar trebui sa fie beneficiarii unui serviciu politienesc de calitate, dar nu sunt pentru ca politicienii si ministrii ultimilor ani au avut grija sa transforme Politia Romana intr-o anexa de partid, intr-o organizatie mafiota, corupta din interior. De foarte mult timp cetateanul de pe strada nu mai este o prioritate…

Mii de politisti nevoiti sa intervina singuri la urgente. Care sunt riscurile?

Ne adresam cetatenilor din Romania, cei care ar trebui sa fie beneficiarii unui serviciu politienesc de calitate, dar nu sunt pentru ca politicienii si ministrii ultimilor ani au avut grija sa transforme Politia Romana intr-o anexa…

Primim tot mai multe întrebări din partea polițiștilor care vor să știe care este efectul celor 3 amendamente pe care celelalte sindicate le-au tot promovat ca fiind semnificative ca și creșteri salariale.Pentru a face o radiografie a modului în care au decurs discuțiile pe marginea proiectului legii de aprobare a OUG 9/2017 cu privire…

Cu cât le va crește salariul polițiștilor în luna aprilie?

Primim tot mai multe întrebări din partea polițiștilor care vor să știe care este efectul celor 3 amendamente pe care celelalte sindicate le-au tot promovat ca fiind semnificative ca și creșteri salariale.Pentru a face…

În materialul informativ de astăzi vom prezenta un subiect controversat în rândul poliţiştilor şi anume evaluarea de serviciu a acestora.Mulţi poliţişti sunt nemulţumiţi de modul în care sunt evaluaţi de către şefii ierarhici datorită subiectivismului de care cei din urmă dau dovadă atunci când întocmesc fişele de evaluare.Ceea ce trebuie să ştie fiecare poliţist…

Sunt politistii evaluati in mod obiectiv?

În materialul informativ de astăzi vom prezenta un subiect controversat în rândul poliţiştilor şi anume evaluarea de serviciu a acestora.Mulţi poliţişti sunt nemulţumiţi de modul în care sunt evaluaţi de către şefii ierarhici datorită…

În urmă cu două săptămâni am transmis către IGPF propunerile organizaţiei noastre cu privire la proiectul Concepţiei Inspectorului General al IGPF privind controlul la frontierele României. Am fost plăcut surprinşi să primim şi invitaţia pentru participarea în dată de 27.04.2017, la o şedinţa de lucru pe această temă. Echipa Sindicatului EUROPOL, formată din liderii…

Întâlnire de lucru pe Concepția IGPF

În urmă cu două săptămâni am transmis către IGPF propunerile organizaţiei noastre cu privire la proiectul Concepţiei Inspectorului General al IGPF privind controlul la frontierele României. Am fost plăcut surprinşi să primim şi invitaţia…

Tot mai multe zvonuri încep să apară referitoare la o posibilă modificarea legislativă a reglementărilor privind pensiile speciale. Mai mult, se pare că deja au fost luate primele măsuri în acest sens prin „înghețarea” calculării pensiilor. Inclusiv Lia Olguța Vasilescu, ministru muncii, a declarat în cadrul unei emisiuni tv că actualul Guvern dorește să…

Ce se va întâmpla cu pensiile speciale în 2017

Tot mai multe zvonuri încep să apară referitoare la o posibilă modificarea legislativă a reglementărilor privind pensiile speciale. Mai mult, se pare că deja au fost luate primele măsuri în acest sens prin „înghețarea”…

Vineri, 21.04.2017, în sala de ședință a IPJ Mureș, a avut loc ședința de constituire a Filialei Mureș a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL.Am fost plăcut surprinși să vedem că în sală nu au fost prezenți doar membrii Sindicatului EUROPOL ci și polițiști care nu făceau parte din organizație, dar care au vrut să asiste…

A fost constituită Filiala Mureș a Sindicatului EUROPOL

Vineri, 21.04.2017, în sala de ședință a IPJ Mureș, a avut loc ședința de constituire a Filialei Mureș a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL.Am fost plăcut surprinși să vedem că în sală nu au fost…

Cu foarte multă uimire din partea noastră dar și cu foarte mult tupeu din partea doamnei ministru Carmen Dan, am văzut postarea de pe rețeaua de Facebook prin care sunt anunțați polițiștii că „vor avea o viață mai bună” datorită „amendamentelor susținute de MAI”, care au fost votate în 25.04.2017 în Parlament. Mai mult,…

Cum a ajuns ministrul MAI să mintă pentru capital de imagine

Cu foarte multă uimire din partea noastră dar și cu foarte mult tupeu din partea doamnei ministru Carmen Dan, am văzut postarea de pe rețeaua de Facebook prin care sunt anunțați polițiștii că „vor…

Ieri, 24.04.2017, la ora 17:00, a avut loc ședință reunită a Comisiei de Muncă și Buget, în vederea întocmirii raportului final pe proiectul legii de aprobare a OUG 9/2017, referitor la salarizarea bugetarilor pentru anul 2017.La ședință a participat MAI la nivel de secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice la nivel de secretar de stat și Ministerul Muncii și…

Ce impact produc cele 3 amendamente votate ieri în Parlament

Ieri, 24.04.2017, la ora 17:00, a avut loc ședință reunită a Comisiei de Muncă și Buget, în vederea întocmirii raportului final pe proiectul legii de aprobare a OUG 9/2017, referitor la salarizarea bugetarilor pentru anul 2017.La ședință a participat…

Pana astazi, proiectul mult dorit de majoritatea bugetarilor, a fost circulat si disecat, plecand de la o postare publica a PSD, fara a exista un proiect depus in Parlament asa cum se anuntase in prealabil. Termenul de depunere a fost apoi decalat astfel incat sa fie probabil procesate si absorbite propunerile agreate ulterior lansarii…

Președintele PSD declară că azi se depune în Parlament proiectul legii-cadru

Pana astazi, proiectul mult dorit de majoritatea bugetarilor, a fost circulat si disecat, plecand de la o postare publica a PSD, fara a exista un proiect depus in Parlament asa cum se anuntase in…

Caută

Îți plac demersurile noastre?

Susține-ne!

Înscrie-te în sindicat!