POLIŢIŞTII NU SUNT SCLAVII INCOMPETENŢEI GUVERNANŢILOR !

Soarta a zeci de mii de poliţişti stă zilele acestea în mâinile Ministerului Afacerilor Interne care se pare că stă pe un butoi cu pulbere gata să explodeze.

Dacă săptămâna trecută a fost una de foc cu discuţii aprinse la sediul ministerului pe probleme de maximă necesitate ca urmare a evenimentelor tragice de luna trecută, săptămâna aceasta atinge apogeul stării conflictuale pe linia minister-sindicate-poliţişti.

E o situaţie fără precedent  când ne întâlnim cu cel mai mare deficit de personal din istoria ministerului afacerilor interne.Deşi până acum deficitul era de peste 20000 de poliţişti, ca urmare a valului masiv de pensionari survenite schimbării legii pensiilor militare, care de departe e mult mai mare decât  numărul poliţiştilor încadraţi din şcolile de profil, se va crea un adevărat haos instituţional.Deja au apărut şi propuneri în spaţiul public.

Unii lideri de sindicate au venit cu nişte propuneri absolut aberante şi nesustenabile.

Chiar liderul de “onoare” al sindicatului naţional al agenţilor de poliţie a propus o soluţie imprevizibilă şi anume reîncadrarea  poliţiştilor care s-au pensionat cărora să li se adauge o mărire saalriala de 25% la ultimul salariu de încadrare.Păi cu asemenea “soluţie” ne ducem la sapă de lemn cu toţii si vom avea eficienţa minus infinit.Nu putem spune decât că e bine totuşi când dăm drumul la gură şi venim cu soluţii,  să pornim şi creierul.

Poliţiştii nu au nevoie de elucubraţii, ci au nevoie de soluţii imediate şi eficiente, cea mai viabilă soluţie fiind încadrarea de urgenţă a elevilor şi studenţilor din ultimul an al şcolilor de profil urmată de o măsură de reducere a perioadei de şcolarizare pentru  seriile care vor urmă.

De dragul de a apărea pe sticlă şi de a-şi etala corzile vocale destul de sonore, un alt lider de sindicat ba cere plafonarea pensiilor şi mărirea vârstei de pensionare, ba e împotriva acestora, nici el nu ştie exact ceea ce doreşte, pentru el bineînţeles, nu pentru poliţişti.Il cunostem cu totii, e un “jucator” al unei piese de teatru ieftine. Dar până se va hotărî în ceea ce doreşte trecem la un subiect destul de arzător pentru poliţişti şi anume  legea pensiilor militare.Ce e de precizat, prin Ordonanţă de urgenţă de modificare a legii pensiilor militare, pensile politisitlor vor scădea considerabil, anumite sporuri salariale precum sporurile pe baza de pontaj nu vor mai fi luate în calcul la stabilirea pensiei.Iar cel mai afectaţi vor fi cei cu salariile cele mai mici şi anume agenţii sau ofiţerii cu funcţii de execuţie.E de ajuns că au ieşit chestorii cu salarii astronomice.Dar aşa e la noi, după chestori, potopul.

Dar cel mai important subiect este diminuarea autorităţii poliţistului în faţă cetăţeanului. Pe zi ce trece, poliţistul e ţinta tot mai multor atacuri din partea unor dezaxaţi sau psihopaţi, de multe  ori acesta fiind neputincios să acţioneze. Deficitul acut de personal a făcut că mulţi poliţişti să patruleze singuri, situaţii care au adus pierderea vieţii. Suntem abia trecuţi de jumătatea anului şi avem deja câteva cazuri care au şocat România.

Chiar dacă la nivel de minister s-a luat că o măsură imediată discutarea schimbării Statutului poliţistului, nu putem crede sub nici o formă că prin această schimbare poliţistului îi va creşte autoritatea,Credeţi că nişte modificări aduse pe hârtie la nişte articole îi va împiedică pe delincvenţi să atace poliţiştii?

De fapt, poliţiştii au nevoie de altceva. Poliţiştii au nevoie de o dotare tehnică corespunzătoare.Pe lângă armamentul din dotare au nevoie de echipamente convenţionale care să vină în sprijiul acestora( vestă antiglonţ,spray paralizant,baston cu electroşocuri) şi să fie o soluţie imediată atunci când poliţistul e atacat.Spunem atacat deoarece poliţştii sunt vânaţi de către infractori.Poliţiştii nu mai caută infractori, ci infractorii caută pe poliţişti.

Poliţistul are nevoie e o pregătire profesională pe măsură.Sunt mulţi poliţişti care datorită lipsei cunoştinţelor de baza nu ştiu cum să acţioneze în situaţii conflictuale .Şi asta se datorează în mare parte “tehnocraţilor” care au modificat OMAI 140/2016, iar pregătirea profesională se face în timpul serviciului.După logica lor, luăm poliţistul din stradă şi îl trimitem să se pregătească citind o lege sau un regulament.Cine îl va înlocui în stradă în tot această perioada?Din asta rezultă că pregătirea profesională e sărită din schemă.

Poliţistul are nevoie de o perfecţionare a deprinderilor privind uzul de armă.Sunt poliţişti care nu ştiu cum să folosească un pistol,le e frică să îl ţină şi în mâna. Informaţia fiind întărită chiar de un şef al poligonului de tragere din IGPR Şi asta se datorează tot tehnocraţilor noştri care  au cugetat că poliţiştii trebuie să tragă cu armamentul de două ori pe an, primăvară şi toamna , iar dacă îl prinde în concediu pe poliţist, va aştepta până la anul următor .Cum vor acţiona acei poliţişti care ar putea fi nevoiţi să folosească armamentul din dotare că urmare a unei situaţii neprevăzute?

Poliţistul are nevoie  de o legislaţie solidă care să îl apere în cazul folosirii armamentului şi nicidecum de a-l duce în faţă instanţei  şi al condamnă că nu a folosit gradual şi proporţional forţă faţă de “săracul” infractor.

Poliţistul are nevoie de mijloace logistice care să îl ajute să se deplaseze în misiune în condiţii sigure .Sunt poliţişti cărora le e frică să folosească “autospecialele” pe motiv că fie au ITP-uri expirate , fie că la o accelerare e posibil să rămână cu volanul în mâna , fie e nevoit să patruleze pe jos din lipsa de combustibil.

Toate aceste aspecte coroborate:deficit masiv de personal, pregtire profesională precară,mijloace logistice învechite sau inexistente şi o legislaţie specifică lacunară  au dus la o deprofesionalizare a meseriei de poliţist.Datorită existenţei “disperării” de lipsa de personal, se priveşte doar către latura cantitativă şi deloc spre latura calitativă a problemei.Poliţistul român a ajuns un Neica Nimeni datorită guvernanţilor care încet încet îi vor transformă pe poliţişti în nişte adevăraţi sclavi ai incompetenţei lor.

Sub nicio formă nu trebuie să tolerăm aceste acte de incompetenţa şi trebuie sancţionate că atare.Poliţiştii au nevoie să ia atitudine pentru că această  e meseria lor şi nu a guvernanţilor.

Viitorul ne aparţine

Marius Iconaru, Secretar General

5 gânduri despre “POLIŢIŞTII NU SUNT SCLAVII INCOMPETENŢEI GUVERNANŢILOR !

  1. Ce rost are să ieșim în stradă, postam pe Facebook și Dumnezeu cu mila! Lucrurile astea putem să le facem și singuri, nu e nevoie de sindicate!

  2. Dragi foşti colegi, nu o să vă asculte nimeni dacă vă spuneţi păsurile doar pe facebook. Schimbările se produc numai prin acţiune. Guvernanţii, una spun pe sticlă şi alta fac în birourile lor, unde-şi lăţesc curu.

  3. Negocierea unui acord de colaborare intre politia nationala si cea locala, prin care politisti locali sa fie detasati pentru perioade de minim un an, in cadrul politiei nationale de ordine si siguranta publica si in aceasta perioada sa fie investit cu toate atributiile, sarcinile si autoritatea politiei nationale.

  4. Pai daca sporurile nu vor fi luate in calcul la stabilirea pensiei atunci ar fi cazul sa fie calculate separat si sa nu mai fie impozitate. Din moment ce din acele sporuri se retin atat impozitul cat si celelalte contributii este obligatoriu sa fie luate in calcul. Salariul brut include si acele sporuri fara ele nu am depasi minimul pe economie. Ajungem sa luam o pensie cat un ajutor social iar noi stam pe facebook in loc sa oprim munca pana la rezolvarea situatiei asa cum au facut magistratii.

Lasă un comentariu