Ieri, 03 decembrie 2019, Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL, Filiala Dolj, a organizat o acţiune de donare de sânge, care a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Dolj, iar un număr mare de polițiști
La mulți ani România, la mulți ani dragi polițiști!
Astăzi, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, sărbătorim 101 ani de la Marea Unire, o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. Este o zi specială, care ne amintește că începând cu primii
1877 de absolvenți ai școlilor de poliție în slujba cetățenilor
Ieri a fost despre ei, a fost despre cei 1877 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care au fost avansați în primul grad profesional, promoţia de agenţi de poliţie
Locurile pentru promoția de agenți de poliție pe județe
Aceasta este lista cu locurile disponibile la nivelul inspectoratelor județene de poliție care a fost pusă la dispoziție pentru Școala de Agenți de Poliție Cluj Napoca și Câmpina.
S-a dat liber la împuterniciri pe funcție. Marcel Vela blochează concursurile în MAI
Printr-o circulară transmisă tuturor unităților subordonate, MAI anunță suspendarea tuturor concursurilor aflate în desfășurare pentru ocuparea posturilor de conducere sau execuție vacante pentru polițiști
C.F.P.P. Slatina – de la focar de infecție, la incompetență şi discriminare
Ca o continuare la scrisoarea colegului nostru, postată ieri, o să extindem şi documentăm problematica existentă la nivelul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor – Slatina, făcându-vă astfel să
Țeapă pentru polițiștii care au participat la alegeri
Un număr de 20 de polițiști din cadrul IPJ Maramureș, Poliția Municipiului Baia Mare, care au fost angrenați să asigure paza secțiilor de votare în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale au
Scrisoarea unui polițist aflat la un curs de perfecționare la Slatina
Așa începe istorisirea unui cursant din cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor “Nicolae Golescu” Slatina, care ne-a sesizat cu privire la condițiile în care timp de aproape 2 săptămâni
Cazare București pentru membri EUROPOL
1.Preturi:
*Cameră Twin :
Confort 2
2 camere –85 lei/noapte /2 persoane (1- 3 ZILE )
–82 lei/noapte /2 persoane (peste 3 zile)