Astăzi, Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ pentru ordonanța de urgență prin care Guvernul îngheață pensiile și taie voucherele de vacanță/decontarea serviciilor turistice.  Membrii Consiliului Economic și Social au afirmat în mod ferm că măsurile de austeritate propuse de Guvern prin neacordarea voucherelor de vacanță/decontarea serviciilor turistice constituie o formă de accentuare a problemelor grave prin care trece Horeca, iar măsura încetării acordării nu poate avea o susținere economică pentru că impactul bugetar este foarte mic, de doar 0,15% din PIB.

Totodată, membrii CES au precizat faptul că nemajorarea în anul 2021 a punctului de pensie este inacceptabilă afectând în mod negativ mai ales persoanele cu pensii mici care nu au acces la elementele necesare din coșul minim. Înghețarea valorii punctului de pensie atrage grave probleme de natură socio-economică care nu pot fi justificate printr-o încercare de remediere a situației de deficit bugetar excesiv, impactul fiind doar 0,8% din PIB.

În fundamentarea avizului negativ, CES a statuat că „măsurile menționate contravin mai multor prevederi legislative adoptate de Parlament. Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure un trai decent. Per ansamblu, măsurile propuse generează scăderea nivelului de trai al populației.”. Președintele Federației PUBLISIND, la care Sindicatul EUROPOL este afiliat,  a votat pentru avizul negativ al acestei ordonanțe de urgență, care nu face decât să adâncească criza pandemică și economică.

Este  încă o dovadă că  doar premierul Câțu  trăiește în lumea lui și  consideră că măsurile austere prost luate sunt de natură să aducă redresarea economiei. Recomandăm în continuare  polițiștilor, ca în aceste zile, până la momentul publicării OUG-ului care va suspenda pentru anul 2021 decontarea serviciilor turistice, să își acceseze zilele de concediu și să obțină facturi de la unitățile de cazare pentru a nu pierde suma de 1450 lei.

Viitorul ne aparține

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Tăierea voucherelor de vacanță avizată negativ de CES

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Am avut incredere în acest guvern! Poate să plece și ei de unde au venit…..poate așa s-ar mai naște o dată! Niște ticăloși ordinari care nu au nimic cu dragostea de neam si țară!Hai paa!!!

  2. Au bani ar trebui sa-si plateasca concediul din bani lor. Toti muncim dar nu toti primesc la fel. Eu si multi alti strangem bani 1 an ca sa platesc concediu si sa plecam undeva. De ce sa platesc la alti. Sa se descurce nu sta horeca in ei. Daca vor concediu sa plateasca daca nu sa stea acasa. De ce bugetari vor pomana tot timpul. Au prea multe facilitati. Ar trebui sa stea acasa si a muncim si pentru ei. Aceasta este parerea mea.

  3. Rusine acestui guvern !!!
    Mi se face scârbă numai cand vad fața acestui prim ministru !
    În afară faptului că nu are dicție mai ia niste masuri impertinentă.
    Nu am vrut noi sa scăpăm de PSD!!!
    POFTIM!

  4. Este trist ce se întâmpla de 30 de ani iar acum este un dezastru!Sunt ffff multe de spus dar vreau sa punctez câteva lucruri:
    -au făcut atâta tam-tam pe seama sporurilor nesimțite și nimic nu sa întâmplat
    – toti se bat cu pumnul in piept pentru tăierea pensiilor speciale …..nimic
    -bugetarii trebuiesc analizați , nu băgați in aceeași oala cei care au mii de euro pe luna și cei cu 2500…..3000
    – referiror la vouchere ……cât reprezintă vouchere bugetarilor in buget comparativ cu pensiile speciale , salarii și sporuri nesimțite, salarii de mii de euro încasați de câte o pers de la mai multe instituții de stat!….O nimica toată reprezintă vouchere ba din contra aduc și beneficii turismului , acești bani erau cheltuiți in țara.
    Lista este mare ….

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.