Joi, 27.01.2022, Guvernul României a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea O.U.G nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind creat astfel cadrul legal ce permite polițiștilor  să sancționeze abaterile comise la regimul rutier care au ca principală normă ruiteră incriminată – comportamentul agresiv la volan al conducătorilor auto.

Astfel, după sute de exemple mediatizate în care protagoniștii erau în cel mai rău caz dojeniți de către organele de poliție întrucât lipsea cadrul legal privind sancționarea acestora, iată că în cele din urmă, legiuitorul a definit comportamentul agresiv al conducătorilor de vehicule pe drumurile publice constând în efectuarea următoarelor manevre:

  • deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii
    sau rotirii acestuia;
  • conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stanjeni persoanele aflate în zona drumului public.

În ceea ce privește măsurile pecuniare ce pot fi dispuse pentru adoptarea unor astfel de comportamente în traficul rutier, modificările legislative au adus cu această ocazie mai multe elementele de noutate, astfel:

-majorarea cuantumului amenzii, comportamentul agresiv al sunt reprezenDrept pentru care,  conducătorilor auto fiind sancționat cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 – 725 lei) şi cu aplicarea măsurii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile;

-în cazul producerii unui accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;

-fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii se sancționează de această dată cu amendă cuprinsă între 1.305 – 2.900 lei, sancţiunea contravenţională complementară privind aplicarea a 3 puncte de penalizare pentru această faptă fiind înlocuită cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. 

O altă noutate privind sancționarea acestui tip de comportament rutier este reprezentată de înăsprirea sancțiunilor complementare ce pot fi aplicate în anumite situații, după cum urmează:

-suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea manevrei de întoarcere sau de mers înapoi pe autostradă, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională.

-pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule a fost majorată de la 90 de zile, la acest moment perioada suspendării fiind de 120 de zile.

-nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire, se sancționează, ca urmare a modificărilor survenite, cu amendă cuprinsă între 870-1.160 lei, majorându-se sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la o perioadă de 60 de zile;

De asemenea, se majorează sancțiunile ce vizează abaterile de la regulile privind depăşirea, dacă prin acestea s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, prin aplicarea clasei a IV de sancțiuni care în urma noilor modificări prevede amendă cuprinsă între 1.305 – 2.900 lei, majorând-se inclusiv sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la o perioadă de 60 de zile la o perioadă de 90 de zile;

În ceea ce privește contravențiile referitoare la nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate, cuantumul amenzii se majorează și va fi cuprins de această dată între 870 – 1.160 lei, majorând-se totodată și sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la o perioadă de 30 de zile la o perioadă de 60 de zile;

Cu privire la accidentele rutiere din care a rezultat doar avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale ca urmare a nerespectării regulilor privind acordarea priorității de trecere, cuantumul amenzii aplicate a fost majorat, conform noilor reglementări fiind cuprins între 1.305-2.900 lei, sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce fiind majorată de la o perioadă de 60 de zile la o perioadă de 90 de zile. 

Un alt element de noutate adus prin modificările adoptate de Guvern este reprezentat de introducerea unui nou prag de viteză, astfel, în momentul depășirii limitei legale de viteză cu peste 70 km/h, se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv de 120 de zile.

Acestea sunt principale modificări ale legislației rutiere adoptate de Guvern și ne punem speranța că aplicarea acestor prevederi vor contribui la diminuarea riscurilor zilnice din traficul rutier.

CONSULTĂ AICI ORDONANȚA DE MODIFICARE A OUG NR. 195/2002!

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Șoferii agresivi rămân fără permis 120 de zile

Distribuie

2 răspunsuri

  1. O serie de măsuri binevenite! Felicitări!

    Următorul pas este informarea pe scară largă şi în mod repetat a populaţiei, prin intemediul televiziunii, radioului sau presei scrise.
    De asemenea, trebuie mediatizată punerea în practică a acestor măsuri. Cooperarea cu jurnaliştii ar ajuta populaţia să aibă încredere că lucrurile se schimbă în bine, că legislaţia este aplicată

    Totuşi, mai pot fi adăugate câteva îmbunătăţiri.

    1. Lipseşte cel mai important element şi anume pedepsirea gravă a celor care au un comportament violent în caz de accident sau înceacră să-şi facă singuri dreptate, ameninţă sau încearcă să intimideze.

    2. „în momentul depășirii limitei legale de viteză cu peste 70 km/h, se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv de 120 de zile”
    -depăşirea limitei legale de viteză cu peste 70 de km/h este extraordinar de .mult pentru că vorbim de o viteză de 200 km/h pe autostradă, sau 170 km/h unde limita este de 100 km/h sau 120 unde limita este de 50 km/oră. Trebuie coborâtă limita. pentru depăşirea vitezei.

    3. „circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia” trebuie mai bine explicată sau mai trebuie scris încă un rând. În alte cuvinte, trebuie făcută diferenţa între circulaţia la o distanţă redusă în faţa unui vehicul în mod intenţionat pentru a intimida sau provoca un accident şi circulaţia la o distanţă redusă în faţa unui vehicul care are de exemplu cu 15 km/h mai mult în oraş şi se reduce distanţa datorită vitezei excesive a autovhehicului din spate care presează pe cel din faţă.

  2. As dori sa stiu ce tipuri de camere audio video sunt acceptate in caz de sicane in trafic si flashuri si condus agresiv.
    Apoi as dori sa ma pot implica activ (daca as putea face parte dintr-o echipa care ar urmari si ar pune in tema organele de politie sau din sindicatul europol din Romania) pentru astfel de situatii de bullyng in trafic.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.