Și polițiștii sunt campioni

Meseria de polițist este una de vocație, însă pe lângă activitățile pe care polițiștii le desfășoară în timpul serviciului, aceștia au și pasiuni. Pentru colegul și membrul nostru de sindicat, Viorel Crețu, polițist de frontieră în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Orșova, pasiunea  este canotajul.

În cadrul Campionatului Național Individual și pe Echipe Ergometru (Juniori + Seniori și Masters) care s-a desfășurat la Orșova în data de 29 februarie, colegul nostru s-a clasat pe locul al 2 lea la categoria 43-49 ani, acesta reprezentând clubul CSM Drobeta Turnu -Severin.

Concursul a adunat la start cei mai buni 100 de canotori din România la seniori, juniori și masters (35-50 de ani şi peste 50 de ani), de la cluburile de canotaj: Steaua București, CS Dinamo București, CS Olimpia București, CS Știința Constanța, CS Ceahlaul Piatra Neamț, ACS Nada Florilor Fălticeni,CSM Drobeta Turnu -Severin, CSM București, CS Mureșul, CSU Politehnica Timisoara, CSM Călărași și LPS „Nicolae Rotaru” Constanța. Aceștia au concurat atât la individual, cât și pe echipe. Au fost probe de simplu, dublu, şi echipaj de 4.

Pentru cei care nu știu  facem precizarea că ergometrul  este un aparat specific canotajului pe timp de iarnă. Aceste aparate sunt necesare deoarece indică mulţi parametri precum puterea cu care tragi sau cadenţa loviturilor. Din aceste informaţii se poate vedea cu exactitate potenţialul biologic şi progresul sportivului.

Noi îl felicităm pe colegul nostru pentru rezultatele obținute, rezultate în spatele cărora se află multă muncă și dăruire și îi ținem pumnii pentru ca la următoarele competiții să reprezinte cu același succes echipa.

Felicitări Viorel Crețu!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Și polițiștii sunt campioni

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută