S-a înființat Filiala Europol DGPMB – Structuri Centrale

Astăzi, începând cu ora 11.00, în sala de ședință a Secției 10 Poliție, a avut loc ședința de constituire a Filialei DGPMB – Structuri Centrale  a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL.

Au fost aproape 2 ore de discuții  pe diferite probleme ce țin de pregătirea profesională, pe drepturi salariale,  dar și pe probleme pe care le întâmpină polițiștii în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

S-a evidențiat dorința de a contribui în activitatea sindicală deopotrivă a polițiștilor mai tineri, dar și a celor cu experiență și care la unison vor să participe la schimbare. În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componență:

1.   Președinte – Claudiu Edward DINU

2.  Vicepreședinți – Roberta ENACHE și Bogdan SARCHISIAN

3.  Delegați sindicali – Cristina NEAGU și Alexandru POPA.

Le urăm succes în demersurile pe care le vor face și la cât mai multe rezultate pentru colegii pe care îi reprezintă. Vă reamintim că platforma Sindicatului EUROPOL este singura din MAI care promovează autonomia organizatorică și independența financiară în rândul filialelor, la centru fiind colectate doar fondurile necesare funcționării biroului executiv.

În continuare, pentru colegii din cadrul DGPMB care vor să susțină filiala, se pot înscrie online la http://sindicateuropol.ro/vreau-sa-devin-membru/ sau direct la reprezentanții filialei.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: S-a înființat Filiala Europol DGPMB – Structuri Centrale

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *