Șah la aplicarea Deciziei ICCJ nr. 51/2019

Azi, la ora 15:30, la sediul MAI, a avut loc întâlnirea cu  ministrul Marcel Vela, conform calendarului stabilit. În prezența tuturor reprezentanților organizațiilor sindicale, ministrul Vela ne-a confirmat că a primit aviz pozitiv în comisia parlamentară și că luni, 09 martie, comisiile reunite vor stabili când se va întruni plenul Parlamentului pentru a supune la vot noul cabinet al aceluiași partid care s-a aflat la guvernare și până în prezent.

În legătură cu modul de aplicare a Deciziei ICCJ nr. 51/2019, ministrul a susținut că a analizat varianta propusă de organizațiile sindicale, de a emite Ordin de ministru pentru recalcularea salariului de funcție pentru viitor și de a reglementa prin OUG pentru trecut recalcularea. Cu toate acestea, a precizat că intenționează să abordeze aplicarea Deciziei ICCJ nr. 51 prin prisma acoperirii întregii problematici, inclusiv prin recalcularea pensiilor militare pentru colegii care au ieșit din sistem pe ultimii 3 ani.

Față de aceste precizări ale ministrului, Cosmin Andreica a luat cuvântul și a susținut că există o așteptare și o presiune din partea polițiștilor, iar în acest sens, a cerut un termen concret pentru data la care se va înscrie pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, în situația în care va fi votat actualul cabinet.

Ministrul a răspuns că nu poate indica concret dacă va fi inclus proiectul de OUG la prima ședință de Guvern, întrucât este condiționat de obținerea avizelor din partea tuturor ministerelor. Însă a precizat că își asumă ca a doua zi după votul de încredere din Parlament, ne va convoca pentru a stabili forma finală a OUG și imediat după obținerea avizelor va promova proiectul de OUG în vederea adoptării de către Guvern.

De asemenea, am cerut eliminarea, în regim de urgență, a incompatibilităților din OUG nr.  20/2020 ce vizează structurile poliției judiciare. Mai mult, am indicat demersul exagerat al conducerii IGPR prin care i-a obligat pe polițiști să precizeze dacă dețin „orice funcție publică sau privată” inclusiv în cadrul organizațiilor sindicale. Ministrul a precizat că va dispune să fie emisă o circulară pentru a opri demersul Poliției Române și și-a exprimat acordul pentru a fi eliminate incompatibilitățile din OUG nr. 20/2020 imediat ce va fi instalat noul cabinet.

Suntem într-o ipostază care nu ne avantajează, din perspectiva incertitudinii de pe scena politică, care afectează aplicarea legii, așa cum s-a pronunțat instanța supremă prin Decizia ICCJ nr. 51. Luăm în considerare discuțiile cu celelalte organizații sindicale pentru a stabili la sfârșitul lunii martie un calendar de proteste comun, în situația în care ministrul Vela nu va respecta termenele asumate.

Echipa Sindicatului EUROPOL

Viitorul ne aparține!

Sindicatul EUROPOL: Șah la aplicarea Deciziei ICCJ nr. 51/2019

4 răspunsuri

  1. Bla, bla, bla…. se vede de pe Luna ca doar se trage de timp, pentru a lungi cat mai mult plata dar si pentru ca ecoul in randul populatiei al protestelor politistilor si nedreptatilor savarsite de MAI sa se stinga si astfel politicienii sa iasa cat mai putin sifonati din asta!
    Eu personal cred ca vor proceda asa: vor infiinta o comisie (inter-ministeriala, parlamanetara, mixta, etc) si astfel vor ingropa problema pe termen lung, iar cand va emana o solutie cat de cat decenta, adica peste vreo 2 ani, Presedintele va refuza sa o semneze! Eu nu cred ca vom vedea rezolvarea situatiei mai devreme de 3-4 ani cand nu prea vei mai avea ce face cu banii recuperati!

  2. De ce nu se respecta mama legilor. Constituția? Dacă Mai nu respecta prevederile constituționale ce precizează ca Iccj este instanța suprema și deciziile sale sunt executorii, atunci ce mai dorim de la cetățeni? De ce e nevoie sa se pronunțe o instanță de judecata ca MAI să aplice prevederile legale? De ce liderii sindicali nu au intrebat „cum, colegii ce au cistigat în instanta aplicarea deciziei ICCJ nr. 51beneficiaza de ea, dar ceilalți trebui sa aștepte OUG dat pt. respectarea ei? Ce face ministerul? Le suspenda acest drept pina la dorința politicului? Aplicarea deciziei 51 trebui făcută imediat pt. toți cei ce beneficiază de ea, fără discriminare.

  3. Sa se inceapa cu proteste gen Frontierele Romaniei sa nu functioneze doua ore pe zi, Circulatia sa refuze sa mai stea in strada sa dea amenzi doua ore pe zi, iar in caz de nu se vrea sa se blocheze conturile MAI a doua zi dupa ridicarea salariilor si pensiilor. Doar asa vom fi luati in seama ca este dreptul nostru nu doresti marire de salariu doar vrei sa il iei corect.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *