Se plătesc drepturile restante pentru norma de echipare

În Monitorul Oficial am României nr. 165 din 29.02.2024 a fost publicat Ordinul MAI nr 32/2024 pentru completarea anexei 2 a Ordinului MAI nr 183/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor.

Acest proiect completează art. 24 din Anexa 2 a Ordinului MAI 183/2021  cu un nou alineat:

Art. 28^1
În cazul în care, din motive temeinic justificate, acordarea în natură a articolelor de echipament prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. b) nu a fost posibilă în anul încadrării, din anul următor acestuia, drepturile de echipament cuvenite se pot acorda și sub formă bănească, în limita echivalentului valoric al cotei-părți anuale.”

Astfel, aproximativ  2300 de polițiști și polițiști de frontieră încadrați din sursă externă sau proveniți din unitățile de învățământ ale MAI, din anul 2021 și până în prezent, au beneficiat doar parțial de elemente de echipament, fără a li se compensa sub forma bănească, această modificare reparând situația discriminatorie ce se crease. La nivelul IGPF cu structurile subordonate, deja s-au calculat sumele pentru fiecare polițist de frontieră aflat în această situație, iar cel mai probabil,  începând cu luna viitoare polițiștii vor primi retroactiv sumele cuvenite.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Se plătesc drepturile restante pentru norma de echipare

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută