Ministerul Afacerilor Interne a pus azi în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care aduce următoarele schimbări, astfel:
- La concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale MAI vor putea participa și candidații cu tatuaje pe corp, singura restricție fiind pentru cei cu tatuaje pe față, gât sau alte zone ale capului.
- Se va legifera acordarea gradului profesional în funcție de vechimea în MAI și pentru absolvenții Academiei de Poliție, forma de învățământ la zi. Momentan se acordă doar pentru polițiștii care urmează cursuri la Academia de Poliție la forma, frecvență redusă.
- Apare obligativitatea îndeplinirii tuturor condițiilor de ocupare prevăzute în fișa postului în cazul împuternicirii pe funcție, față de situația actuală când trebuia îndeplinită doar condiția de studii.
- La concursul pentru ocuparea postului de conducere/execuție vacant se introduce obligativitatea înregistrării și audio și video, față de situația de acum când putea fi aleasă doar o singură formă.
- Se introduce posibilitatea decontării cheltuielilor de asistență juridică și după ce a fost desfășurat procesul penal/civil, în termen de 3 ani, față de situația actuală când se puteau deconta doar pe timpul cât polițistul avea calitate în dosar.
- Se reintroduce ”Atenționarea” polițistului, ca măsură administrativ-preventivă, după ce este efectuată cercetarea disciplinară, neavând efecte asupra raporturilor de serviciu ale polițistului. Momentan, pot fi dispuse sancțiuni ce produc efecte, precum mustrarea, diminuarea drepturilor salariale sau amânarea înaintării în gradul profesional următor.
- Se introduc noi condiții de îndeplinit pentru membrii Consiliului de Disciplină, fiind asigurată participarea echitabilă a membrilor colectivului, prin raportare la numărul de desemnări anterioare.
- Se dă posibilitatea modificării raporturilor de serviciu prin mutare, delegare, detașare sau împuternicire și atunci când polițistul e cercetat disciplinar, procedura continuându-se la noua unitate, față de situația actuală, când nu se pot modifica raporturile de serviciu pe timpul cercetării disciplinare;
- Se legiferează situația răspunderii materiale a polițistului, asta după ce în anul 2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională OUG nr. 121/1998, actul normativ prin care polițiștii erau cercetați administrativ.
Dacă aveți observații pe marginea draftului proiectului de ordonanță de urgență pus în transparență decizională de MAI, vă rugăm să ne trimiteți propunerile pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com.
CITEȘTE INTEGRAL PREVEDERILE DRAFTULUI DE ORDONANȚĂ
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
9 răspunsuri
Buna seara. Sunt Anghel Ionuț Decebal și doresc să vă scriu in legătura cu draftul proiectului de ordonanta de urgenta pus in transparenta decizionala de MAI.
Sunt absolvent programului de studii al Masterului Profesional promotia 2023. Dupa cum cunoasteti situatia intregii promotii, la finalul cursurilor s-a promis din partea conducereii IGPR ca vor ajuta la modificarea Lg 360 cu privire la perioada de 5 ani in care noi, absolventii ce nu au prins loc aproape de familii, sa fie redusa la 3 ani sau mai putin.
In prezentul draft, se observa faptul ca nu au adus nicio modificare articolului prin care este prevazuta interdictia ori schimbarea acelei perioade și acest termen consider ca este crunt pentru avansarea în carieră . Se poate considera efectiv o pedeapsa si este discriminatoriu fata de noi absolvenții fiind singurii care am primit acest termen crunt. Colegii civili nu au parte de acest termen, colegii de la frecventa redusă care au absolvit Academia de Poliție nu au niciun termen iar cei care au devenit ofițeri în urma unui concurs tco de asemenea. Nu mi se pare normal să nu se facă nimic în sensul acesta fiind pedepsiți pentru ca am dorit efectiv să avansăm. Mulțumesc și sper să ne sprijiniți așa cum ați făcut o și în cazul repartiției. Cu stimă!
Buna…ar tb ca noul statut sa recunoască și masterele făcute în trecut de agenții de politie în cadrul Academiei de politie .Acelea aveau o durata de 2 ani,s-a sustinut un examen pt accedere si s-a dat și scoatere de la programul de lucru.Institutia a investit in acei oameni. Practic sunt echivalentul masterului profesional din prezent.Va mulțumesc
„instituțiile de învățământ ale MAI”.
Deci e valabil si pt Jandarmerie? Putem avea liniștiți tatuaje pe mâna, la vedere?
Cand se va termina si cu MIZERIA, uriasa MIZERIE a mutarilor intre unitati? Unul se muta de 4 ori pe an pentru ca ii place sau nu i place intr un loc si altul asteapta 4-5 ani si se milogeste pe la toate usile sa ajunga acasa, pentru ca moare de foame in Bucuresti si chiria e de ras.
Ar fi de bun simț să modifice calculul pentru chirie. Nu este normal să primească aceiași bani pentru chirie cel care stă în București cu cel de la Cucuieții din Deal. Și, în mod normal, bugetarii ar trebui să aibă aceeași modalitate de calculare a chiriei, nu magistrații într-un fel, parlamentarii în altul și amărâții de polițiști, vai mama lor.
Și sindicaliștii, dacă ar fi din spiritul acela de luptători pentru crezul lor, ar trebui să lupte și pentru solda de grad, pentru că toți ajungem, să dea Dumnezeu, la pensie. Să nu ne facem că nu ne interesează pentru că „ăștia” nu mai cotizează, la ce să-i băgăm în seamă…
In legatura cu transferurile/mutarile cand se vor rezolva ca ele sa se poata efectua fara acordul angajatorului actual (inspectorului sef), ci doar cu acceptarea de catre noul angajator?
Nu este normal sa nu-ti fie aprobat raportul de mutare la cerere pe motivul lipsei de personal. Lipsa de personal exista la intreg nivelul Politiei Romane, s-ar economisi multi bani la buget prin aceasta masura.
Aveti idee cand va fi aprobata ?
Până la urmă când va intra aceasta lege in vigoare privind tatuajele? , însfârsit o lege bună , Doamne ajută!
A fost publicată în MO? A început să producă efecte?