După cum v-am informat în comunicatul anterior am procedat la urmărirea parcursului legislativ a proiectului de HG pentru actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare, ce a înregistrat câteva întârzieri generate de anumite perioade de sărbători legale sau zile nelucrătoare.
Reiterăm în acest sens faptul că în cursul lunii august a anului trecut, prin acțiunile de protest organizate la sediul Ministerului Muncii, dar și prin întâlnirile avute la sediul Guvernului cu consilierul de stat Iulian Chifu căruia i-am prezentat problematica plafonări de circa 13 ani a acestui drept salarial, am reușit să oferim un impuls acestui proiect de act normativ care a ajuns la Consiliul Economic și Social unde a primit aviz favorabil în vederea adoptării în ședință de Guvern, HG-ul beneficiind la acest moment de avizarea ministerială, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos.
Consultând cuprinsul proiectului de HG postat pe pagina CES în vederea acordării avizului din data de 10 ianuarie 2023, constatăm că nu există modificări de formă și conținut, sens în care constatăm că valorile salariului de grad cuprinse între 625 lei agent / 725 lei agent șef principal se mențin, putând să le comparăm cu valorile de care beneficiem la acest moment, respectiv 247 lei agent / 287 lei agent șef principal.
De asemenea, prin verificarea conținutului anexei constatăm un element extrem de interesant, respectiv că valoarea reală a salariului de grad actualizat, prin raportarea “coeficientului de multiplicare” (0,412 agent / 0,478 agent șef principal) la salariul minim de 3000 lei, este de fapt dublă față de valoarea care va rezulta în urma aplicării HG-ului. Astfel, se pare că vom avea de a face cu o “actualizare plafonată” a salariului de grad, și anume, acesta în primă fază va crește la valoarea corectă, așa cum rezultă din coloana nr. 5 din anexă(Soldele de grad corespunzătoare salariului minim de 3000 lei), iar apoi, conform coloanei nr. 7 este “ajustat prin diminuare”, fiind vorba de o ponderare pe considerente bugetare a creșterii valorii acestui element salarial, dar cu o perspectivă deschisă de creștere ulterior, probabil într-o altă etapă.
Precizăm că salariul de grad nu intră în compunerea salariului de funcție și în concluzie nu influențează calculul diferențelor rămase a fi acordate pentru aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă ne mai rămâne de văzut care va fi impactul final, real al acestei ajustări asupra sistemului de salarizare actual, având în vedere faptul ca salariul de grad se află în compunerea bazei de calcul pentru o serie de alte elemente salariale sau drepturi.
Totodată, avem în vedere și faptul că OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative majorează salariile de funcție strict cu 10%, iar acest aspect reprezintă o rigidizare a impactului posibil pe care salariul de grad l-ar putea avea asupra altor elemente.
Ne punem speranța că Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă va duce acest demers la bun sfârșit și va adopta HG-ul, întrucât acest act normativ nu constituie altceva decât o reparație morală pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională care timp de 13 ani a fost discriminat prin plafonări de drepturi.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
Un răspuns
Citind textul de mai sus ma bufneste rasul cand citesc incheierea lui: „Viitorul ne aparține!”
Fiti seriosi. Nu ne mai apartine nimic, nici macar viitorul!