În ultima parte a anului trecut, am evidențiat într-un comunicat intenția Guvernului de a modifica legislația pensiilor militare, expunând pe larg principalele modificări aduse prin noul act normativ, de asemenea am expus faptul că modificările preconizate nu se pot adopta peste noapte și în niciun caz prin OUG.
Proiectul de lege asumat prin PNRR, a ieșit la lumină în data de 20 decembrie 2022, iar acum este depus în procedură de urgență la Parlamentul României, Senatul fiind prima cameră sesizată.
Având în vedere faptul că vacanța parlamentară durează toată luna ianuarie, vom urmări parcursul (probabil rapid) al proiectului de lege, începând cu 1 februarie 2023 dată cu care se reia sesiunea parlamentară.
Ne uităm cu îngrijorare la perspectivele negative generate până în prezent de declarațiile populiste ale celor ce se doresc a fi oameni politici, care asociază în mod fals pensiile militare de stat cu pensiile speciale. Incertitudinile create de acest proiect de modificare legislativă, dar și de clasa politică prin comunicarea defectuoasă și confuză, privind veniturile salariale și condițiile de pensionare, vor declanșa pensionări masive în rândul polițiștilor, acutizând astfel deficitul de personal din Poliția Română.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
[pdf-embedder url=”https://sindicateuropol.ro/wp-content/uploads/2023/01/E331_2022.pdf”]
Un răspuns
EU fost militar LA M. A. I in prezent pensionar din 2014 cred ca nu imi foloseste LA nimic ca se merge pe legea din 2015 as vrea sa trec pe legea dupa care EU am iesit LA pensie respectiv legea lui Boc LA pensia mea speciala de 3500 dupa 48 Ani de munca cu armata si scoala militara ma simt ca Un fraier ca am urmat cariera de militar cind politicu isi bate Joc de noi adica Pesede pnl udmr