Distanțarea socială este cel mai uzitat termen în această perioadă a stării de urgență când virusul COVID-19 este din ce în ce mai periculos. În comunicatul organizației noastre de ieri (VEZI AICI COMUNICATUL) reclamam faptul că în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, polițiștii sunt planificați în două serii, unde timp de trei ore se intersectează, iar distanțarea socială e doar o iluzie.
Totodată, am solicitat conducerii IGI să procedeze de îndată la modificarea planificării personalului care își desfășoară activitatea la program de 8 ore, astfel încât să nu mai existe situații de suprapunere a programului, modificări care să respecte recomandările Grupului de Comunicare Strategică (VEZI AICI ADRESA).
Urmare la sesizarea noastră, la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări a fost emisă Dispoziția cu nr. 3209/08.04.2020 care intră în vigoare cu data de 09.04.2020 și în baza căreia, programul de lucru va fi organizat de luni până vineri, în intervalul orar 06.00-22.00, în două serii 06.00-14.00 și 14.00-22.00. De asemenea, acolo unde situația nu impune, în acest interval orar, programul poate fi organizat și în intervalul 07.00-15.00, 08.00-16.00 sau 09.00-17.00, după caz.
Indiferent că intervalul orar 06.00- 22.00 va mulțumi mai mult sau mai puțin întreg personalul din cadrul IGI, trebuie să conștientizăm cu toții că în această perioadă este foarte important să ne protejăm și să intrăm în contact cu cât mai puține persoane, sănătatea noastră și a celor din jur fiind primordială. Nu ezitați să ne contactați în continuare pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com sau direct pe pagina de facebook Sindicat Europol, dacă la nivelul structurilor voastre nu sunt respectate cele mai elementare drepturi ale voastre.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol