Ordin modificat. Transparența pentru concursurile din MAI

Azi, 15 mai, prin sistem videoconferință, a fost organizată ședința de dialog social cu privire la două proiecte de ordin de ministru cu privire la reglementarea unor măsuri privind asigurarea protecției personalului MAI, dar și cu privire la domeniul resurselor umane în ceea ce privește modul de organizare a concursurilor.

Dacă în ceea ce privește modificările aduse Ordinului MAI 160/2017 privind protecția personalului MAI nu au fost propuneri suplimentare față de cele inițiale, în privința modificărilor Ordinului MAI 140/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile de poliție ale MAI, Sindicatul EUROPOL a formulat mai multe propuneri punctuale care vizează organizarea concursurilor, atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile de execuție, după cum urmează:

  1. Crearea unei baze de date cu subiecte profesionale și spețe care să reprezinte bază de selecție pentru comisiile de concurs, și să fie disponibile pentru toți polițiștii, fie că vorbim despre funcții de execuție, fie că vorbim despre funcție de conducere, care doresc să își asigure pregătirea necesară. Nu de puține ori am asistat la redactarea unor subiecte pentru concurs, care nu erau ancorate in legislație, conțineau erori sau erau interpretabile. Mai mult, prin crearea acestei baze de date, oferim posibilitatea polițiștilor să se pregătească din timp pentru concursuri și implicit, putem vorbi și despre creșterea nivelului de pregătire profesională.
  2. Am solicitat să fie introduse prevederi suplimentare cu privire la ocuparea posturilor vacante de execuție, în sensul organizării de concursuri în situația existenței mai multor candidați care doresc să ocupe postul. În momentul de față, nu există obligativitatea impusă pentru organizarea unor concursuri pentru funcțiile de execuție vacante, fiind create premisele unor mutări subiective, părtinitoare, după bunul plac al șefilor și nu având la bază competențele profesionale/tactice sau fizice.
  3. Introducerea unor obligații în sarcina inspectorilor șefi cu privire la asigurarea transparenței intenției de ocupare a unor posturi de execuție vacante. Lipsa informațiilor cu privire la posturile de execuție vacante, este acoperită de structurile de resurse umane prin aceea că statul de organizare fiind secret, nu pot oferi date polițiștilor care doresc să le ocupe. Practic, posturile „călduțe” sunt păstrate și ocupate după bunul plac al șefului unității, în funcție de interesele personale sau de telefoanele pe care le primește de la sistemul de PCR.
  4. Introducerea reglementării cu privire la posibilitatea reprezentanților organizațiilor sindicale de a participa la activitatea de elaborare a subiectelor pentru a participa la dezideratul asumat de instituție, cu privire la „deschiderea procedurii de concurs spre transparență”.

În continuare vă punem a dispoziție conținutul celor două proiecte dezbătute și vă rugăm să ne comunicați eventualele dumneavoastră observații pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com

Proiect_OMAI_Asigurarea_protectiei_politistilor

Referat_de_aprobare_Ordin_protectie

Tabel_Comparativ_Ordin_protectie

Proiect_Omai_Resurse_Umane

Referat_de_aprobare_OMAI_Resurse_Umane

Tabel_comparativ_OMAI_ResurseUmane

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

2 gânduri despre “Ordin modificat. Transparența pentru concursurile din MAI

  1. Dragilor, va felicit, dar, am o intrebare: nu gasesc nicio propunere de modificare a modului de stabilire a bibliografiei de concurs, astfel încât să respecte strict cerințele din fi sa postului. Poate e pe undeva si mi-a scapat mie. La ora actuală, 60% din bibliografie nu are nicio treaba cu fișa postului. Eu consider că si bibliografia ar trebui să fie relevantă si axată pe fisa postului

    • Legislatia este suficiente in sensul ca impune ca bibliografia sa fie realizata in raport de atributiile postului. Probleme avem la intocmirea propriu zisa de catre comisiile de concurs.

Lasă un comentariu