Judecătorii Curții Constituționale a României au decis azi  în unanimitate de voturi că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care instaura că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă este neconstituțională, rămănând în vigoare doar prevederile din Legea nr. 55/2020 referitoare la spațiile închise.

Foarte multe dintre măsurile impuse prin actul normativ declarat neconstituțional au fost puse în aplicare de colegii noștri, ceea ce a dus la o adâncire vizibilă a neîncrederii societății civile în Poliția Română, polițiștii fiind de fapt carnea de tun aflată în prima linie care a intrat în contact cu societatea, în timp ce Arafat, Bode sau Vela prezentau cât de bune sunt măsurile pe care aceștia le-au luat pe linie scurtă. Culmea,  nici până în ziua de azi, la aproape doi ani de la declanșarea pandemiei, nu există niciun studiu al vreunei organizații internaționale sau naționale de profil care să demonstreze faptul că persoanele care au purtat mască de protecție nu s-au infectat sau s-au infectat mai puțin decât ceilalți.

Așa cum precizează și Curtea Constituțională a României că nu se pot restrânge drepturi si libertăți printr-o ordonanță sau hotărâre de Guvern, la fel precizam și noi într-un  COMUNICAT  anterior referitor la verificarea persoanelor care nu poartă mască conformă că ”aceste măsuri restrictive au fost introduse prin hotărâre de guvern, și nu prin lege, iar în lipsa unor precizări clare, creează o stare de echivoc. Conform art. 4 din HG de prelungire a stării de alertă ,”Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1—3 este cel stabilit la art. 64—70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare” , nu întrunește exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1,  alin. 5 din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art. 53, alin.2 din Constituție. Faptul că există o criză nu înseamnă că statul trebuie să încalce legalitatea actelor.

Constrângerea pe calea unei hotărâri de guvern cu măsuri provizorii reluate prin alte hotărâri de guvern de prelungire a acestor măsuri conduce la permanentizarea acestei situații și la înlocuirea unei legi în acest sens cu o hotărâre de guvern care să ia măsuri privitoare la obligativitatea măștii chirurgicale sau FFP2. Din moment ce toate cele 12 Hotărâri de Guvern date în anul  2021 au fost anulate de către instanțele de judecată, ”perseverența  guvernanților ” în a emite noi acte normative similare nu reprezintă altceva decât un abuz de putere și un dispreț manifestat față de puterea judecătorească din România.”

Ei bine, astăzi Curtea Constituțională a demonstrat ceea ce a susținut Sindicatul EUROPOL că prin aceste acte normative gen ordonanță de urgență, hotărâre sau ordin de ministru  nu s-a făcut decât un abuz de putere și un dispreț manifestat față de ceea ce înseamnă stat de  drept. Așa cum și celelalte instanțe din România au anulat hotărârile de guvern privind prelungirea stării de alertă, azi a venit rândul forului suprem al instanțelor să facă lumină în această degringoladă creată. Judecătorii CCR au 30 de zile să motiveze decizia și  va deveni obligatorie numai după ce se va publica în Monitorul Oficial.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL.

Sindicatul EUROPOL: Obligativitatea purtării măștii de protecție declarată NECONSTITUȚIONALĂ

Distribuie

6 răspunsuri

  1. Aveti foarte mult de lucru in a va reabilita dupa atrocitatile pe care le ati comis in 2 ani.
    Nu stiu daca veti mai merita vreodata o urma de consideratie.
    Iar jandarmii au flegmat definitiv pe juramant si haina militara.
    Mie imi vine sa vomit cand va vad.
    Pe veci.

    1. Da-i cu lamaie, poate iti trece! Politistii nu sunt chemati sa judece cat de corecte sunt legile ce trebuie aplicate!
      Ei sunt platiti sa le aplice. Ca poate maine ai sa suni la 112 ca iti violeaza unul nevasta si ai sa primesti raspunsul ca nu e cosntitutional sa se intervina, ca poate intrerupe o eventuala sarcina si chiar o viata.

  2. Mda .. rămîn stupefiat la citi absolvenți de drept exista în Poliție și Jandarmerie….nici unul nu l-a dus capul să spună lucrurilor pe nume!
    Au uitat toți dreptul constituțional…din anul I?
    Rușine pentru slugi….or să spuneți că sunteți executanți….da…dar orbește,fara nici interpretare logico-juridica?????
    Citi din șefii de IPJ și IJJ au avut curaj???
    Leafa să meargă….funcția și scaunul lustruit!

  3. Dacă voi, polițiștii, ați știut ca ordonanțele și ordinele de ministru sunt neconstituționale, de ce le-ați aplicat? Aveați datoria legala și morala, prevazute în legea și statutul polițistului, sa nu le aplicați, dacă ați știut ca sunt ilegale.Nu sunteți cu nimic mai buni decât legiuitorii. A-ți făcut abuzuri la greu. A-ți amendat mii de oameni, i-ați trântit pe jos, i-ați bătut, i-ați încătușat, etc. Totul pt.nepurtarea unei cârpe, impuse ilegal.Acum încercați sa va reabilitati în fata oamenilor? Nu aveți nicio șansă în anii care vin. V_ati compromis definitiv. Nu sunteți decât o unealta de represiune, a criminalilor care ne conduc.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.