Ministru nou la M.A.I.

Aflăm de pe pagina Administrației Prezidențiale, că începând de astăzi, 24.07.2019, a fost semnat decretul de numire în funcție a noului ministru al afacerilor interne, domnul Nicolae MOGA și se ia act de demisia fostului ministru, ”duamna” Carmen Daniela DAN, cea care ”pleacă cu fruntea sus”. (Drum bun, îi spunem noi!)

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a avut loc astăzi, 24 iulie a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni, după care noul ministru își va intra în atribuții, pentru că, din păcate, doamna Carmen a lăsat un haos instituțional de nedescris.

Noul ministru al afacerilor interne este membru al PSD, senator de Constanța, aflat la al treilea mandat în Parlamentul României. Sperăm să avem un dialog coerent si constructiv cu noul ministru, mai ales că doamna Carmen s-a ascuns prin birouri în ultimii 2 ani de zile, purtând dialog surdo-mut, doar prin membrii cabinetului dânsei.

În perioada imediat următoare instalării în functie, organizația noastră sindicală va solicita o întrevedere cu domnul ministru Nicolae MOGA, pentru a-i putea prezenta, în mod transparent și obiectiv, problemele cu care se confruntă polițiștii.

Vă vom ține la curent cu privire la discuțiile purtate, iar dacă aveți un gând pe care doriți să-l transmitem noului ministru, puteți transmite mesajul dvs. la adresa de email: sindicateuropol@gmail.com

Viitorul ne aparține.

Echipa Sindicatului Europol

3 gânduri despre “Ministru nou la M.A.I.

  1. Abrogarea celor 2 ordonante 57 si 59 si egalizarea pensiile pensionarilor iesiti la pensie mai demult cu cei actuali, ce au avut grade functii si vechime egale.

  2. Vreau sa îi transmiteți noului ministru ca cei care au o vechime în minister au salariile calculate la 800 lei, ca cei ce vin din școli în curând vor depăși la salariu Un politist cu peste 20 ani în minister.

Lasă un comentariu