Având în vedere că în ultima perioadă am primit foarte multe întrebări referitoare la subiectul promovărilor în funcții, venim în întâmpinarea colegilor noștri din teritoriu cu informațiile de care au nevoie, pentru a ne asigura că nu sunt vitregiți de acest drept, mai ales că unii șefi nemijlociți au tendința de a ascunde polițiștilor posibilitatea acestui tip de promovare.
Pe baza adresei DMRU cu nr. 236.278 din 26 noiembrie 2021, șefii direcțiilor/serviciilor și unităților de poliție subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției Române au fost informați cu privire la existența alocațiilor bugetare necesare în vederea promovării polițiștilor în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare, mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au în prezent.
Practic, toți polițiștii și personalul contractual care ocupă funcții de execuție superioare și sunt plătiți pe funcții inferioare, au dreptul să fie promovați dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 22 alin. 4 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, respectiv de art. 452 din HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Astfel, din analiza prevederilor art. 22 alin. 4 din Legea 360/2002 care statuează faptul că polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au, rezultă fără echivoc premisa în baza căreia polițiștii trebuie să fie încadrați pe funcții superioare, aceasta reprezentând o obligație a fiecărui șef nemijlocit, respectiv că vor trebui să formuleze propuneri în acest sens, urmând ca șeful unității să emită acte administrative de numire a acestora în funcții superioare de execuție.
Pentru realizarea demersului de promovare în funcții superioare a polițiștilor, șefii nemijlociți ai acestora vor întocmi o notă de fundamentare care va fi avizată de șefii ierarhici și ulterior aprobată potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane, actele administrative referitoare la promovarea în funcții superioare de execuție urmând a fi emise până la sfârșitul acestui an.
Bineînțeles că în anii trecuți, la nivelul unităților teritoriale de poliție au existat situații în care foarte mulți colegi au fost „ocoliți” sub diverse pretexte în procedura de promovare în funcții superioare de execuție, aspecte ce au fost semnalate de-a lungul timpului de organizațiile sindicale, sens în care, la acest moment, DMRU a precizat în mod explicit faptul că la elaborarea notelor de fundamentare, șefii nemijlociți vor trebui să ia în calcul următoarele considerente de natură obiectivă:
- vechimea în cadrul structurii;
- activitatea profesională a polițistului;
- rezultatele obținute;
- situația disciplinară;
- evaluările de serviciu.
Propunerile de numire a polițiștilor în funcții superioare de execuție vor trebui să respecte condițiile de fond și formă solicitate, așa cum au fost menționate anterior, urmând ca acestea să fie transmise către Direcția Management Resurse Umane până la data de 10.12.2021 prin întocmirea unei situații nominale care va fi transmisă de către unitățile de poliție teritoriale pe calea: CIRCULARE IGPR\DMRU\promovare_2021, împreună cu notele de fundamentare, în format electronic needitabil.
În ceea ce privește situația personalului contractual, până la sfârșitul acestui an urmează a fi demarată procedura de examinare conform prevederilor art. 452 din HG nr. 286/2011, iar în cazul promovării examenului, încadrarea în noua funcţie a acestei categorii de personal va fi efectuată începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc promovarea, după care fișa postului va fi modificată și completată cu noi atribuții.
În situația în care întâmpinați dificultăți referitoare la elaborarea notelor de fundamentare prin raportare la condițiile de fond și formă solicitate de către DMRU, așteptăm să ne scrieți pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com, ocazie cu care vă vom oferi îndrumările necesare.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
3 răspunsuri
DACA EU SUNT INCADRAT CA P.C. BUCATAR SI AM SI DIPLOMA DE LICENTA IN DOMENIUL ECONOMIC ,PE LANGA MULTE ALTE RECUNOASTERI , DE CE NU MI SE ECHIVALEAZA STUDIILE SI SUNT PLATIT LA NIVELUL STUDIILOR GIMNAZIALE VI SE PARE CORECT ??
E foarte corect! Functia ta maxima prevede un nivel cu studii medii! Daca doreau bucatari cu studii superioare, atunci prevedeau asta in conditiile de la concursul prin care te-au angajat.
Nu te opeste nimeni sa cauti un loc de munca unde sa iti pui in valoare cunostintele, sau sa participi la unul din concursurile pentru ofiteri specialisti, cu incadrare directa, organizate de MAI. Asta daca nu ai facut facultatea la surdo-muti si esti afon in economie…. iar faptul ca accepti sa ramai bucatar in loc sa lucrezi ca economist, undeva pe bani mai frumosi, ma face sa cred ca asa e!
Am absolvit Facultatea de Drept în anul 1999, cu examenul de licență promovat în cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” tot în cadrul aceleași instituții menționate mai sus am absolvit și masterul ! În prezent din 1 iulie 1996 tot PC sunt ! Am participat la diferite concursuri ….