Dubla măsură în cazul ultrajului. Magistrat vs polițist

Într-un comunicat al Ministerului Public se menționează faptul la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în data de 07 aprilie 2021 a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar constând în aceea că „pe numărul de fax al Judecătoriei Sighetu Marmației s-a primit un înscris, ce cuprinde, pe lângă injurii și expresii obscene, amenințări adresate persoanei vătămate M.L.A., judecător în cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației„.

Din același comunicat rezultă că la data de 15.04.2021 față de autorul infracțiunii s-a dispus continuarea urmăririi penale și luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore, iar a doua zi s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj judiciar, precum și arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Așadar, într-un timp relativ scurt, respectiv o săptămână, o persoană a fost arestată preventiv pentru amenințarea unui judecător prin intermediul unui document ce a fost transmis prin fax. (VEZI AICI COMUNICATUL)

Nimic ieșit din comun am spune, însă cazuistica ne-a demonstrat din păcate că mecanismele justiției nu acționează la fel de rapid în situația ultragierii polițiștilor, cei ce sunt condamnați de instituția din care fac parte să acționeze în linia întâi fără a le asigura o pregătire profesională sau o dotare corespunzătoare și care sunt înjunghiați, loviți în cap cu diverse obiecte contondente rămânând uneori cu sechele pe viață. În cazul acestora, din nefericire, constatăm că infractorii nu prezintă pericol public și sunt judecați în majoritatea cazurilor în stare de libertate.

Astfel, am ajuns în situația în care putem constata cu o mare frustrare că legea nu este aceeași pentru toată lumea. Că ultrajul săvârșit asupra unui polițist, care a fost agresat, amenințat, i-a fost intimidată familia sau căruia i s-au transmis amenințări pe diferitele canale de comunicare, în majoritatea covârșitoare a cazurilor nu prezintă pericol social. Mai mult, în anumite cazuri dintre cele expuse, magistrații nici nu se obosesc să continue urmărirea penală pentru ultraj pentru că apreciază că autorul nu a vorbit serios și nu s-a creat o stare de temere reală.

În ultimii ani am avut inclusiv cazuri în care polițiștilor le-au fost incendiate bunurile, autoturisme, imobile  iar procurorii, respectiv instanțele de judecată au considerat că autorii pot fi cercetați în stare de libertate sau cel mult sub control judiciar. Care este mesajul subliminal transmis prin asemenea abordări?! Membri comunității înțeleg că nu e nimic grav în a ataca un polițist sau în a te răzbuna pentru că ai suportat consecințele aplicării legii de către acesta.

În mod ciudat, în ultima perioadă asistăm la utilizarea unor talere diferite ale balanței justiției în momentul în care ne raportăm la cercetarea penală a unor infracțiuni și gradul de pericol al acestora sens în care ne întrebăm dacă actul de justiție pune sau nu preț pe calitatea ori statutul socio-profesional al persoanelor implicate.

Ca societate este cazul să începem să reflectăm tot mai profund la ceea ce ne dorim de la instituțiile statului și de la actul de justiție pe care acestea îl pot asigura. Dacă vrem o poliție performantă, în primul rând trebuie să asigurăm forțelor de ordine protecția legislativă împotriva atacurilor la care sunt supuse dar și condiții de pregătire pentru a ne asigură că oferim un serviciu public de calitate.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Dubla măsură în cazul ultrajului. Magistrat vs polițist

4 răspunsuri

  1. Dubla masura sau folosirea ,,altor talere,, se observa, cel putin la fel de bine, in solutionarea litigiilor salariale ale politistilor versus celor ale magistratilor….

  2. Dacă ne dorim o poliție performantă!Nu mai doreste nimeni o polotie performanta!Politicienii nu, clasa sociala de sus nu iar astia mici si necajiti stiu deja cum stau.Iar legea este o bariera pe care desteptii o ocolesc iar prostii o lovesc.

  3. Cainele si catelul

    „Cat imi sunt de urate unele dobitoace,
    Cum lupii, ursii, leii si alte cateva,
    Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
    De se trag din neam mare,
    Asta e o-ntamplare:
    Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
    Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
    Este egalitate.
    Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
    Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste.
    Cat pentru mine unul, fiestecine stie
    C-o am de bucurie
    Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta,
    Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra. ”
    Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
    Samson, dulau de curte ce latra foarte tare.
    Catelu Samurache, ce sedea la o parte,
    Ca simplu privitor,
    Auzind vorba lor,
    Si ca nu au mandrie, nici capritii desarte,
    S-apropie indata
    Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
    „Gandirea voastra, zise, imi pare minunata,
    Si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei”.
    „Noi, fratii tai, raspunse Samson plin de manie,
    Noi, fratii tai, potaie!
    O sa-ti dam o bataie
    Care s-o pomenesti.
    Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
    Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti? ”
    „Dar ziceati… ”
    „Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
    Adevarat vorbeam
    Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
    Ca voi egalitate, dar nu pentru catei. ”
    Aceasta intre noi adesea o vedem,
    Si numai cu cei mari egalitate vrem.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *