Cum pot beneficia polițiștii de bilete de odihnă, tratament și recuperare

Continuăm seria materialelor de informare cu privire la drepturile pe care le au polițiștii și vom vorbi despre biletele de odihnă, tratament și recuperare. Conform prevederilor HG 1578/2002, în cuprinsul capitolului V, avem condițiile și detaliile referitoare la modalitatea de acordare a acestor bilete. Astfel, poliţiştii pot beneficia de bilete de odihnă, tratament şi recuperare numai pe perioada concediilor de odihnă, o singură dată pe an. Aceștia pot fi însoțiți de familie și copii iar nivelul contribuției pentru aceste bilete se împarte după cum urmează:

a)50 % din preţul integral al biletului de odihnă, când beneficiar al acestuia este poliţistul şi soţul/soţia acestuia;

b)preţul integral al biletului de odihnă, tratament şi recuperare, în cazul soţului/soţiei poliţistului care nu face parte din categoria persoanelor care, potrivit legii, pot beneficia de aceste bilete prin sistemul organizat şi administrat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale;

c)50 % din contribuţia părintelui poliţist, când beneficiar al biletului de odihnă este copilul acestuia.

Este foarte important de menționat faptul că diferența de preţ al biletelor de odihnă, tratament şi recuperare până la acoperirea integrală a contravalorii acestora se suportă din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului de Interne.

A nu se confunda aceste bilete cu pachetele de sejururi care sunt oferite de către Direcția Generală Logistică pentru spațiile de cazare de la Hotel Meridian din Mamaia și Hotel Diana din Saturn.

Durata unei serii de odihnă, tratament şi recuperare este de 10 sau 18 zile, după caz, perioadele pentru care se contractează bilete de odihnă fiind, de regulă, în lunile iunie-decembrie. De asemenea, este foarte important de menționat că biletele de odihnă, tratament şi recuperare se repartizează pe judeţe prin grija Direcţiei management resurse umane, conform estimărilor realizate în baza solicitărilor formulate de potenţialii beneficiari până la data de 15 decembrie a anului respectiv, pentru anul următor. De aceea vă recomandăm să depuneți solicitări scrise toți cei care doriți să beneficiați de astfel de bilete.

În cuprinsul HG 1578/2002, sunt stabilite și criteriile pe baza cărora vor fi selectați polițiștii care au prioritate în obținerea biletelor de odihnă și se referă la următoarele aspecte:

a)periculozitatea, nocivitatea şi dificultăţile condiţiilor concrete de muncă ale solicitanţilor;

b)rezultate deosebite obţinute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi în pregătirea de specialitate;

c)evidenţierea prin acte exemplare de devotament şi curaj;

d)înaltă probitate profesională şi morală.

Chiar dacă pentru mulți dintre noi, în special cei tineri, aceste bilete nu prezintă interes, cifrele pe care le avem la dispoziție din partea Direcției Medicale a MAI, ne demonstrează că pragul de vârstă la care apar afecțiunile asociate serviciului a scăzut drastic. Tot mai mulți polițiști suferă de diferite afecțiuni, fără ca nici măcar să știe iar prin lipsa unor tratamente, aceste afecțiuni riscă să genereze incapacitate de muncă permanentă.

Nu în ultimul rând, este important să conștientizăm faptul că nu facem nimic pentru sănătatea noastră, ci doar reacționăm când afecțiunile medicale deja nu mai pot fi controlate. Mai mult, constatăm că tot mai puțin polițiști care s-au pensionat ajung să beneficieze de pensie pentru perioade mai mari de 5 ani, și din păcate, tot mai mulți nici nu mai ajung să iasă la pensie. Condițiile în care ne desfășurăm activitatea sunt foarte grele, cu impact puternic asupra sănătății noastre, iar dacă noi nu ne vom proteja, nimeni nu o va face în locul nostru.

Viitorul ne aparține

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Cum pot beneficia polițiștii de bilete de odihnă, tratament și recuperare

Share on facebook
Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *