Așa cum vă anunțam în cursul zilei de ieri, la nivelul MAI a fost aprobată deblocarea financiară a 100 de posturi vacante de ofițer de poliție pentru specialitatea ordine publică, linia de muncă protecția fondului forestier/electronist în vederea ocupării acestora prin concurs, cu recrutare din sursă internă, prin modalitatea trecerii agenților de poliție, absolvenți cu diplomă de licență în corpul ofițerilor.
Astfel, conform Anexei 3 a Notei-Raport nr. 43584/08.08.2023 a fost stabilit calendarul orientativ al concursului de trecere în corpul ofițerilor pe care o puteți consulta mai jos.
Totodată, vă facem cunoscut că în proxima perioadă vor fi deblocate din punct de vedere financiar posturi de ofițer de poliție inclusiv la nivelul Poliției de Frontieră, Direcției Generale Pașapoarte, precum și la nivelul Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor.
Sindicatul Europol va desemna reprezentanți ce vor participa la etapele de elaborare a subiectelor, respectiv la cea de desfășurare a probei scrise în vederea asigurării transparenței întregii proceduri de concurs.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol