Astăzi aducem în atenția publică un subiect deosebit de important, dar surprinzător de puțin mediatizat în România. Este vorba despre numirea domnului Ștefan-Andrei LINȚĂ, adjunct al inspectoratului general al Poliției Române, în funcția de director executiv adjunct al Agenției Europol. Această decizie a fost luată în cadrul Consiliului Uniunii Europene la data de 10 iulie 2023, iar mandatul său se va desfășura în perioada 1 august 2023 – 31 iulie 2027.

 

Este regretabil că această veste importantă pentru România nu a primit atenția pe care o merită din partea Ministerului Afacerilor Interne și IGPR. Subliniem faptul că domnul LINȚĂ a obținut această funcție în urma unor proceduri de selecție extrem de riguroase și după o evaluare atentă a competențelor și a experienței sale profesionale. Dintre cei 46 de candidați din toate structurile de poliție ale țărilor Uniunii Europene, pe durata unor probe de concurs ce s-au întins pe mai mult de 3 luni, am avut plăcută surpriză să asistăm la rezultatul final în urma căruia cms. șef Ștefan-Andrei Lință a fost declarat câștigător. Cu toate acestea, lipsa informațiilor oficiale și a comunicării din partea Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române în legătură cu această numire este cu siguranță de neînțeles.

Această oportunitate ratată de a evidenția reușitele și profesionalismul unor oameni integri care fac cinste României prin angajamentul lor în instituțiile europene nu face decât să sublinieze nevoia de transparență și promovarea meritocrației în sistemul nostru administrativ. Astfel de numiri ar trebui să fie un motiv de mândrie atât națională cat și instituțională și ar trebui să reprezinte o dovadă că România produce profesioniști de înaltă calitate, gata să contribuie la dezvoltarea și securitatea Europei. Și de ce nu, procedura transparentă și publică a probelor de concurs ar putea să fie preluată ca model și pentru funcțiile de conducere din cadrul MAI.

Tăcerea Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române cu referire la acest succes, care aduce cinste României putem să îl comparăm cu alte numiri similare, la vârful unor instituții europene sau internaționale. Amintim numirea doamnei Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European și a domnului Mircea Geoană în funcția de Secretar General Adjunct al NATO. Este timpul să susținem și să recunoaștem performanțele profesioniștilor noștri și să încurajăm promovarea acestora în instituțiile naționale și europene.

Este trist însă, că acest eveniment nu a fost promovat activ de către instituțiile noastre guvernamentale. Într-o perioadă în care România are nevoie de modele de succes și de motivație pentru tineri, lipsa comunicării privind această numire remarcabilă este dezamăgitoare. Avem în Ștefan-Andrei LINȚĂ un exemplu viu că meritul și integritatea pot deschide uși importante, dar se pare că MAI și IGPR preferă să păstreze aceste realizări în umbră și să promoveze nestingherit impostura, mediocritatea și carierismul cinic.

Este esențial să recunoaștem și să susținem excelența în orice domeniu și să încurajăm promovarea valorilor și a potențialului național. Sperăm că această numire va aduce în prim plan importanța selectării și promovării profesioniștilor capabili și integri în funcții de conducere și la nivel național.

Felicitări, Ștefan-Andrei LINȚĂ! Ești un exemplu de profesionalism și dedicare pentru toți polițiștii. Să nu lăsăm tăcerea să acopere realizările remarcabile

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Premieră pentru Poliția Română! Polițist român în conducerea Agenției Europol

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.