Amenzi uriașe stabilite de Guvern

Astăzi, 31 martie 2020, în Monitorul oficial al României partea I, nr. 268 a fost publicată Ordonanța de Urgență privind modificarea  și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

Actul normativ prevede majorări ale cuantumurilor amenzilor ce pot fi aplicate persoanelor care nu respectă măsurile de restricție implementate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent.

Dacă până acum personele fizice riscau pentru încălcarea măsurilor de restricție amenzi cuprinse între 100 lei și 5000 lei, de această dată legiuitorul a procedat la majorarea acestora, noul cuantum fiind cuprins între 2000 lei și 20.000 lei. Nici persoanele juridice nu au fost ocolite de aceste modificări astfel că în comparație cu vechea reglementare conform căreia riscau amenzi cuprinse între 1000 lei și 70.000 lei, acestea riscă acum o amendă al cărei cuantum va fi cuprins între 10.000 lei și 70.000 lei.

De asemenea au fost introduse reglementări privind posibilitatea plății în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal a jumătate din cuantumul amnezii aplicate, fiind totodată introduse și sancțiuni complementare cum ar fi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din comiterea contravenției; interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activității; desființarea unor lucrări  ori refacerea unor amenajări.

Intervin precizări în ceeea ce privește valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice,  în sensul că aceasta se menține pe toată durata stării de asediu sau de urgență dar și pentru o perioadă de 90 de zile de la data încetării acestor stări, iar în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulație, același termen privind valabilitatea se menține numai în cazul celor eliberate în baza art. 111 alin.1 lit. b și alin. 4 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări.

Constatăm, totuși, cu această ocazie, modalitatea tacită a guvernului prin care inserează în textul ordonanței o prevedere care pregătește eliminarea dialogului social prin art. 33conform căruia regulile privind transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul actelor normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe perioada stării de urgență, fiind eludate astfel prevederile legislației europene, întrucât  în lipsa acestor două mecanisme, modalitatea de elaborare a actelor normative ar putea deveni una discreționară și subiectivă, lipsind cu desăvârșire filtrele democrației.

Sindicatul EUROPOL: Amenzi uriașe stabilite de Guvern

Share on facebook
Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *