În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 271 din 01.042020, a fost publicată Legea pentru completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999 și pentru abrogarea art. 10 alin 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.
Conform actului normativ, concediu paternal se acordă la cerere în primele 8 săptămâni și este pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare, iar în cazul în care tatăl copilului nou-născut a obținut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata acestuia se majorează cu 10 zile lucrătoare. Această perioadă se poate cumula cu cele 5 zile de învoire plătită acordate în baza HG nr. 1578/2002, sau cu concediu de odihnă.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Guvernul a omis mai mult sau puțin intenționat, să introducă în textul actului normativ această prevedere, astfel că polițiștii care au solicitat acest drept după data de 01.01.2020, nu au mai putut beneficia. Însă, pentru polițiștii care la data de 31.12.2019 se aflau deja în concediu paternal, aceștia au rămas în plată conform OUG nr. 114/2018.
În baza corespondenței avute cu Ministerul Afacerilor Interne prin adresele cu nr. 1664/16.01.2020 și nr. 1776/10.03.2020, am solicitat clarificarea situației polițiștilor și acordarea de îndată a acestui drept, pentru a elimina situațiile discriminatorii față de alte categorii socio-profesionale.
Ne bucurăm că am reușit să determinăm MAI să înțeleagă ca și polițiștii trebuie să beneficieze de acest drept, iar dacă aveți orice nelămurire pe acest subiect, nu ezitați să ne scrieți în continuare, fie pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe pagina de facebook Sindicat Europol.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol