Astăzi, începând cu ora 12:00, în sala de ședințe a Secției 22 Poliție din cadrul DGPMB a avut loc ședința de constituire a Filialei Sector 6 a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL. În cadrul acestei activități au fost purtate discuții ce țin de pregătirea profesională, drepturile salariale, dar și sincopele legislative  întâmpinate de polițiști cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.

Unul dintre cele mai arzătoare subiecte abordate în cadrul ședinței a fost cel referitor la nerespectarea legii salarizării de către reprezentanții Guvernului, ulterior fiind dezbătută problema programului de lucru al polițiștilor în vederea identificării unor soluții optime pentru realizarea unor planificări echilibrate care să asigure refacerea capacității de muncă.

Pe parcursul ședinței s-a evidențiat dorința de implicare în activitatea sindicală a polițiștilor tineri cât și a celor care au o experiență considerabilă în domeniul de activitate, aceștia dorind, la unison, să contribuie la schimbare. În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componență a filialei:

Președinte – Bogdan RUSU;

Vicepreședinte – George ANDREOIU;

Vicepreședinte – Florin DANACA;

Vicepreședinte – Marina FILIP;

Vicepreședinte – Mihai DRAGUINEA;

Vicepreședinte – Mădălin CIUPERCĂ.

Le urăm succes în demersurile pe care le vor întreprinde și le dorim să obțină cât mai multe rezultate pentru colegii pe care îi reprezintă. Vă reamintim că platforma Sindicatului Europol este singura din Ministerul Afacerilor Interne care promovează autonomia organizatorică și independența financiară în rândul filialelor, la centru fiind colectate doar fondurile necesare funcționării biroului executiv.

În continuare, pentru colegii din cadrul Poliției Sectorului 6, precum și cei din cadrul secțiilor de poliție arondate, care vor să susțină filiala și să contribuie la schimbare, precizăm că se pot înscrie online prin completarea formularului online sau direct la reprezentanții filialei.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: A fost constituită Filiala Europol Sector 6 din cadrul Poliției Capitalei

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.