Prime de zeci de mii de lei pe lună pentru șefii din Poliția Română

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne singurul stimulent prin care mai pot fi recompensați polițiștii pentru rezultate obținute este acordarea unui spor de până la 50% din salariul de funcție pe o perioadă de 6 luni. În realitate însă, acest spor salarial se acordă la masa rotundă a fiecărui inspectorat de poliție în sistem „roata țigănească”. Adică, din 6 în 6 luni apropiații conducerilor sau piloșii fac rocada și practic sunt abonați constant la aceste bonusuri. Sigur, excepție fac câțiva colegi care iau pe bune aceste prime dar care sunt selectați tocmai pentru a nu fi prea evident mecanismul de fraudă folosit.

Același lucru s-a întâmplat în acest an și la IPJ Gorj, unde contabilul șef, pe numele său de scenă Bornăgel, zis Vasile, a fost fericitul desemnat a unui spor de 50% din salariul de funcție pentru 6 luni. Asta înseamnă la salariul său de umil șef, aproximativ 2000 lei/lună în plus. Sigur, v-am spune și despre faptele excepționale pe care le-a realizat, doar că nu le cunoaștem pentru că toate aceste detalii sunt la strict secret. Totuși, ne putem imagina cât de greu este ca în fiecare zi să stai în biroul încălzit, singur, cu sute de hârtii în față în care oricând te poți răni. Sau putem conștientiza stresul zilnic pe care îl îndură cauzat de faptul că polițiștii sună să sesizeze că le este calculat greșit salariul și că și în această lună au luat mai puțin decât trebuia. E clar…o viață periculoasă de polițist.

Totuși, nesimțirea de care dau dovadă acești manageri față de subalternii lor care îndură strada zilnic este incredibilă. Spunem asta deoarece, acest contabil șef a fost reclamat de către organizația noastră în luna noiembrie a acestui an pentru faptul că a prejudiciat câteva zeci de polițiști din cadrul IPJ Gorj prin neplata majorării de 40% pentru orele lucrate în zilele de repaus și de sărbători legale. Da, exact cum ați auzit, Serviciu Financiar a furat lună de lună de la polițiști fără ca cineva să facă ceva pentru aceștia.

Acum sigur, nu știm care sunt combinațiile la nivelul IPJ Gorj, însă este foarte ciudat că cel care ocupă funcția de inspector șef, ca împuternicit, nici măcar nu a declanșat cercetarea disciplinară împotriva contabilului șef, ci s-a rezumat să ne închidă gura cu o presupusă „atenționare” care nici măcar nu este sancțiune disciplinară. Păi bine, bine domnule Drăghiea, chiar și împuternicit fiind, ce trebuia să facă contabilul șef pentru a-l cerceta disciplinar și pentru a-l sancționa? Era insuficient faptul că polițiștii au fost furați lună de lună? Bănuim că la nivelul IPJ Gorj există un set de reguli neoficiale, la fel ca în propunerile partidelor de stabilire a unui prag pentru abuzul în serviciu, și credem că numai după ce furi de la mai mult de 200 de polițiști poți primi o mustrare scrisă.

Mai șocant a fost pentru noi, când am aflat de la mai mulți colegi, pentru că și această informație se ține la secret prin sertarul inspectorului șef, că magnificul Bornăgel, contabilul șef, a fost avansat înainte de termen pentru merite excepționale la gradul următor cu ocazia zilei de 1 Decembrie, adică după se constatase că acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod defectuos. O asemenea „dublă”, și cu primă de 50% și cu încă o steluță pe umăr, nu merită trecută cu vederea, de aceea am trimis un material și ministrului Carmen Dan, să înțeleagă dumneaei de ce polițiștii sunt mâhniți și scârbiți de acest sistem infect din poliție.

Dacă oricare alt polițist cu funcție de execuție greșea ceva în activitatea sa, era executat instant, cercetat și sancționat fără drept de apel. Iată însă că dacă ești șef și te învârți în cercurile care trebuie și freci clanțele potrivite, nu numai că nu pățești nimic, dar ești și premiat în bani și stele. Să vă fie rușine față de subalternii datorită cărora ocupați aceste posturi!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Viitorul ne aparține!

5 gânduri despre “Prime de zeci de mii de lei pe lună pentru șefii din Poliția Română

  1. Sunt scârbit. Am „trăit” pe pielea mea experienta salariilor de excelență. La IPJ Caras nu s-au dat niciodată pe merit.Dacă ar verifica câți le-au primit înainte de pensionare pe criterii numai de ei știute cred ca s-ar lăsa cu dosare penale.Pe lângă aceste salarii ,acordate chipurile de o comisie mai exista si probabil mai există câteva funcții de șef serviciu ( ex. Cazier) neocupate definiți de ani de zile si folosite pentru a mări artificial salariile înainte de pensie. Verificați câți au trecut pe la cazier.

  2. Si la SPT Bacau s-a dat prema 50 la suta din salar cu toate ca acesta era internat in spital pt. a iesi la pensie , plus solda de merit si are pensie subofiter 5.000 lei, rusine, asta este contributivitate

Lasă un comentariu