În cursul dimineții de ieri, un eveniment care a avut loc în plin centrul Capitalei a atras din nou atenția asupra riscurilor la care se expun polițiștii, asupra dotării mai vechi decât în regimul comunist și a complicității celor care ne conduc, care știu ce se întâmplă, dar care aleg să privească nepăsători în timp ce încasează salarii din 5 cifre.
Pentru cei care nu știu foarte multe detalii, vă prezentăm pe scurt evenimentul ce inițial părea o banală legitimare pentru un cetățean care manifesta un comportament ciudat. În jurul orei 09:30, o patrulă de ordine și siguranță publică a interceptat un bărbat care consuma băuturi alcoolice pe stradă. Imediat după ce polițiștii i-au cerut să se legitimeze, bărbatul a luat-o la fugă și s-a oprit brusc la câțiva metri având în mână un cuțit de tip briceag cu care a început să îi amenințe.
Din cauza apropierii excesive a bărbatului și a refuzului de a respecta indicațiile/somațiile polițiștilor, în contextul existenței unui risc evident față de colegii noștri, unul dintre ei a scos arma. Acest gest nu numai că nu l-a speriat deloc pe bărbat, ci i-a dat și mai mare curaj, ajungând să devină și mai violent.
După efectuarea somațiilor prin executarea a 3 focuri de armă în plan vertical, bărbatul a fugit spre unul din polițiști cu scopul evident de a-l înjunghia cu cuțitul. În momentul în care a vrut să efectueze al 4-lea foc, polițistul a constatat că manșonul pistolului se blocase, iar cele 3 cartușe rămase i-au picat efectiv pe asfalt.
Tragedia a fost evitată în ultimul moment, prin intervenția colegului său și a doi oameni ai străzii, care spre deosebire de ceilalți cetățeni cu pretenții civice care asistau nepăsători la scenă, i-au distras atenția agresorului și astfel a putut fi deposedat de arma albă.
Nu este nici primul și nu va fi nici ultimul incident de acest fel, însă ceea ce este important să reținem, este că oricând, pornind de la o banală legitimare, putem fi victimele unor vătămări sau chiar riscăm să fim uciși, așa cum s-a întâmplat și în cazul colegului de la IPJ Suceava.
Imediat după imobilizarea persoanei, prima grijă a colegului a fost să găsească cele 3 cartușe care efectiv au căzut din pistol, de frică să nu cumva să fie cercetat disciplinar pentru paguba adusă unității, așa cum s-a mai întâmplat și în alte dăți, reprezentând contravaloarea celor 3 cartușe în sumă de 1 leu/buc.
Un alt element deosebit de important este reprezentat de istoricul penal al agresorului care, din anul 2015 a săvârșit nu mai puțin de 3 fapte de ultraj, fără să petreacă măcar o zi în arest preventiv și fără să fie condamnat la o pedeapsă cu executare. De această dată însă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au solicitat și obținut un mandat de arestare de 30 de zile pe numele bărbatului.
Doar puterea divină și prezența de spirit au făcut ca azi să nu vorbim despre o nouă tragedie în Poliția Română. Iar faptul că în anul 2019, conducătorii noștri supremi ne trimit în stradă cu arme precum pistolul „Carpați” 1974, a căror valoare de inventar este de aproximativ 30 de lei și care nu mai corespund din punct de vedere tehnic și al siguranței, îi face vinovați în egală măsură pentru aceste incidente.
Le transmitem sincere felicitări celor doi polițiști tineri, care sunt și membri ai organizației noastre, pentru modul exemplar în care au reușit să acționeze, dar mai ales pentru curajul de a nu ezita să folosească armamentul într-o situație justificată.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
6 răspunsuri
Am patit-o și eu cu un pistol marca „crapati” la o ședința de tragere când acesta a avut chef să tragă la foc automat.
Bine ca au umplut birourile de pipitze si tot felul de carausi de hartii, au birocratizat oamenii sistemul de s-a ajuns exact 7 cu mapa si 2 cu sapa!
Aici este vina politilor din trecut care au fost victimele ultrajului….pentru o fapta asa grava daca nu ia procurorul sau judecatorul masura retinerii…cel putin, plangere penala impotriva magistratului vinovat pentru favorizarea faptuitorului sau neglijenta in serviciu…..vorbim de ultraj, nu de o imbranceala
Iar fostei secretare de școală generala ii transmitem multă m…
La fel și PSD-ului…
În SUA îl ciuruiau cu gloanțe de 9 mm. Asta merita nenorocitul asta!
Doamna Dan, se aude? Dar se și înțelege?
Dragi colegi, vin alegerile europarlamentare… Nu votați PSD ori ALDE. Dar nici PNL, ci un partid necunoscut.
Toti care au fost la putere în ultimii 30 ani sunt vinovați de situația în care se afla Politia Romana.