După ample discuții, atât cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne reprezentată de Direcția Logistică și cu cea a inspectoratelor generale de poliție, a fost pus în transparență decizională proiectul pentru modificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 183/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor.

Conform referatului de aprobare, potrivit art. 24 și 25 din anexa nr. 2 la OMAI nr. 183/2021, absolvenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi cei încadraţi din sursă externă în corpul poliţiştilor, la acordarea gradului de ofiţer sau agent, au dreptul, cumulativ, în anul încadrării, la articole de echipament prevăzute a se distribui numai o singură dată, în natură , la acordarea gradului, respectiv articole de echipament în limita echivalentului valoric al cotei-părţi anuale a articolelor de echipament prevăzute gratuit în normele la care au dreptul.

Astfel că se impune completarea cadrului normativ prin reglementarea posibilității acordării, din anul următor încadrării, și sub formă bănească, a drepturilor aferente articolelor de echipament prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. b) din anexa nr. 2 la OMAI nr.183/2021, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

”Art. 28^1
În cazul în care, din motive temeinic justificate, acordarea în natură a articolelor de echipament prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. b) nu a fost posibilă în anul încadrării, din anul următor acestuia, drepturile de echipament cuvenite se pot acorda și sub formă bănească, în limita echivalentului valoric al cotei-părți anuale.”

Conform modificărilor ce vor fi aduse, polițiștii care fie de la absolvirea instituțiilor de învățământ (promoțiile anilor 2022,2023), fie de la încadrarea din sursă externă (2021, 2022, 2023), nu au primit nici elemente de uniformă și nici bani, vor primi retroactiv sumele cuvenite, până la dotarea cu noua uniformă.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii care nu au beneficiat de norma de echipament își vor primi drepturile

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.