În aceste zile România este lovită de un val de căldură cu temperaturi extreme, cele resimțite depășesc 43 de grade în majoritatea zonelor țării, iar polițiștii ca și alte categorii sociale care lucrează afară, sunt fie în stradă, fie la frontiera de stat a României  pentru efectuarea misiunilor specifice. Am sesizat inspectoratele generale cu privire la luarea acestor măsuri urgente înca de acum trei săptămâni când au fost înregistrate temperaturi similare,

Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească  orice angajator, fie din serviciu public sau privat, atunci când sunt înregistrate temperaturi caniculare :

Articolul 1

(1) Măsurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în munca în perioadele în care, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, se înregistrează temperaturi extreme.

(2) În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin temperaturi extreme se înţelege temperaturile exterioare ale aerului, care:

a) depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;

b) scad sub -20°C sau, corelate cu condiţii de vant intens, pot fi echivalate cu acest nivel.

Articolul 4 din OUG nr. 99/2000:

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în sensul art. 1, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă

  • a) reducerea intensitatii şi ritmului activităţilor fizice;
  • b) asigurarea ventilatiei la locurile de muncă;
  • c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

  • a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
  • b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
  • c) asigurarea de duşuri.

Ținem să precizăm că  temperatura resimtita astăzi in majoritatea județelor va  depăși 43 °C , iar mâine  va fi chiar   și peste  45°C pe alocuri,  în această perioadă peste 30.000 de polițiști de ordine publică, rutieri sau frontieră se  află la datorie.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Măsuri luate în perioada caniculară

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.