Concediul de studii al polițistilor. Un drept încălcat

În contextul proximității perioadei de sesiune, după ce am fost sesizați de mai mulți colegi despre faptul că nu li s-a aprobat sau li s-a refuzat de către șefi exercitarea dreptului la concediu de studii, venim în întâmpinarea acestor polițiști cu un punct de vedere al Direcției Magament Resurse Umane din cadrul IGPR.

Așadar, în conformitate cu prevederile art. 17 lin 2 din HG 1578/2002, polițiștii care frecventează o instituție superioară de învățământ au dreptul la un concediu de studii în cuantum de 30 de zile calendaristice anual, fracționat sau integral, în funcție de solicitările acestuia. Polițistul nu este condițioat de nicio prevedere ca aceste zile de concediu de studii să fie luate doar în perioada sesiunilor sau doar în calupuri de 5/10/15 zile. Spunem asta deoarece am întâlnit diferite cutume ilegale ale unor șefi prin care polițistilor nu li se permitea să își acceseze aceste zile în funcție de nevoile lor.

De asemenea, polițistul poate solicita concediu de studii chiar și în condițiile în care urmează cursurile celei de-a doua sau a treia instituții de învățământ superior. Singura condiție impusă de actul normativ, se referă la posibilitateta accesării acestui concediu de studii o singură dată în carieră, pentru o singură instituție de învățământ superior de la dobândirea statutului de personal al M.A.I., conform art. 17 alin. 1 din HG 1578/2002.

În această direcție a fost și răspunsul primit din partea I.G.P.R., care nu lasă loc de alte interpretări, în sensul că indiferent de instituțiile de învățământ superior absolvite anterior deținerii calității de personal al M.A.I., polițistul mai poate beneficia de concediu de studii pentru o singură instituție de învățămând superior pe care o urmează după ce a devenit polițist

H.G. 1578/2002 art. 17. – (1) „Poliţiştii beneficiază de concedii de studii numai pentru frecventarea primei instituţii de învăţământ superior de la dobândirea statutului de personal al Ministerului de Interne.

(2) Poliţiştii care urmează cursuri ale unor instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare acreditate ori autorizate, de lungă sau scurtă durată, cursuri serale, cu frecvenţă redusă şi la distanţă, în condiţiile alin. (1), au dreptul la un concediu de studii plătit de 30 de zile calendaristice, acordat la cerere, integral sau fracţionat, în fiecare an universitar.”

Chiar dacă vorbim până la urmă de o interpretare „eronată”, în defavoarea polițiștilor, a prevederilor referitoare la dreptul la concediu de studii, nu putem să nu sesizăm tendința unor șefi de a le îngrădi subalternilor dreptului la învățătură prevăzut de Constituție, dreptul de a avansa în carieră și implicit dreptul de a-și alege locul de muncă, pentru că este evident că în majoritatea situațiilor, agenții de poliție urmează cursurile unor instituții de învățământ superior pentru a se perfecționa dar și pentru a accede în funcțiile de ofițer, prin intermediul concursurilor organizate.

Față de aceste aceste încălcări ale prevederilor legale, cu toate că organizația noastră va transmite acest răspuns către structurile de resurse umane din teritoriu, nu ezitați să ne transmiteți prin intermediul adresei de e-mail sindicateuropol@gmail.com, orice situație referitoare la încălcarea dreptului la concediu de studii.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Concediul de studii al polițistilor. Un drept încălcat

Share on facebook
Distribuie

6 răspunsuri

  1. Buna, ma numesc Malita Natanael, am fost încadrat în 20 septembrie in cadrul IPJ Arad. Sunt inultimul an, anul 3 la Universitatea Oradea Facultatea de Stiinte Politice, vreau sa ma înscriu dupa terminarea acesteia, in iunie-iulie 2020 la Facultatea de Drept din cadrul Universității “Vasile Goldis” din Arad. Vreau sa stiu daca voi beneficia de concediu de studiu pentru facultatea de drept menționată anterior si in ce conditii, concret.
    Multumesc anticipat!

    1. In conditiile in care nu ai beneficiat si nu vei solicita concediu de studii pentru actuala facultate pe care o urmezi, vei putea beneficia de concediu de studii pentru urmatoarea.

  2. Buna ziua! Ma aflu in tutela și as dori sa ma înscriu la facultate de drept cu frecventa redusă. Voi putea beneficia de concediu de studiu ținând cont ca încă nu sunt definitivata in profesie(acest lucru se va întâmpla după finalizarea tutelei). Dacă da când trebuie întocmita cererea, după ce sunt admisă sau in momentul in care intenționez sa depun dosarul de inscriere la facultate? Va multumesc anticipat!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *