Concediul de odihnă este un drept prevăzut la art. 28, alin. 1, lit. e din Legea 360/2002, iar condițiile de acordare, cuantumul și tipurile de concedii de care pot beneficia polițiștii sunt prevăzute în cuprinsul HG 1578/2002.

Organizația noastră a avut o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne  unde a dezbătut hibele din legislația specifică polițiștilor referitoare la concediu de odihnă, legislație care nu mai corespunde nevoilor actuale ale polițiștilor și care de asemenea, cuprinde norme contrare Codului Muncii.

Una dintre propunerile noastre a fost deja transpusă în legislația specifică și anume Ordinul MAI 438/2003 , art IV -Cererile de învoire plătită pentru situațiile prevăzute la art. 20, alin 2, din HG 1578/2002 privind condițiile în baza cărora polițistul are dreptul la concedii de odihnă ș.a.m.d se soluționează în termen de 24 ore.”(CITEȘTE AICI RĂSPUNSUL MAI)

Până acum au existat sute de cazuri în care polițiștii solicitau o învoire plătită ca urmare a unor evenimente neprevăzute în familie și primeau răspuns după o săptămână în care nu se aproba, iar polițistul era trecut în planificare ca absent nemotivat. Această schimbare s-a făcut ca urmare a modificărilor aduse Ordinului MAI 438/2003.

În cadrul întrevederii am dezbătut următoarele propuneri  care au fost înțelese și care se vor materializa în modificările care se vor face Hotărârii de Guvern nr. 1578/2002 :

1.Concediul de odihnă sa poată fi fracționat la cererea polițiștilor, cu condiția ca una din fracțiuni să nu fie mai mică de 14 zile calendaristice, față de 21 cât este acum.

2.  Polițiștii aflați în incapacitate de muncă (concediu medical, concediu de maternitate sau concediu de creștere a copilului bolnav) să beneficieze de concediu de odihnă așa cum este prevăzut în Codul Muncii si Directiva CE 88/2003.

3. În cazul în care perioadele de concedii însumate au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi ori mai mulți ani calendaristici consecutivi, polițiștii au dreptul la un concediu de odihnă, acordat în anul reluării activității, proporţional cu perioada din an rămasă, după scăderea perioadei corespunzătoare numărului de zile de concediu de odihnă de care a beneficiat în plus în anul în care a început perioada concediilor.

4.Polițiștii să poată beneficia de concedii de studii  pentru frecventarea unei singure instituții de învățământ superior de la dobândirea statutului de personal al Ministerului Afacerilor Interne, ci nu doar pentru prima instituție de învățământ cum e acum.

5.Concediul de odihnă să se poată întrerupe doar  situații de catastrofe, calamități, tulburări de amploare ale ordinii și siguranței publice ori alte asemenea evenimente, la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu, la declararea mobilizării și la război.

6. Concediul de odihnă suplimentar se se acorde pe toată perioada anului și să poată fi reeșalonat în cursul a anului următor.

7.Concediul de odihnă planificat conform prevederilor legale, poate fi reprogramat sau amânat dacă există o situație de natură să pună angajatul în imposibilitatea efectuării acestuia conform celor programate inițial, acest lucru fiind posibil printr-o solicitare scrisă și motivată către șeful nemijlocit.

8. Polițiștii să aibă dreptul, la învoiri plătite cu durate de 5 zile calendaristice în cazul  schimbării  locului de muncă în altă localitate.

9.Dacă din motive intemeiate, unii politisti nu au putut efectua concediul de odihnă la care aveau dreptul într-un an calendaristic, la cerere, unitatea să fie obligata să îl acorde într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihna anual.

CITEȘTE AICI SOLICITAREA INTEGRALĂ

Am solicitat Ministerului Afacerilor Interne punerea de urgență în transparență decizională a Hotărârii de Guvern nr. 1578/2002 privind condițiile în baza cărora politistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii și invoiri platite, concedii fără plata, bilete de odihnă, tratament și recuperare.

Până când HG 1578/2002 va fi pusă în transparență decizională, vă rugăm să ne trimiteți și alte solicitări de modificare pe care le considerați esențiale, fie pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe adresa de facebook Sindicat Europol.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Ce trebuie modificat la concediul polițiștilor

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Zilele considerate libere (SDSL) nu ar trebui adaugate ca si concediu de odihna. Cele 32 respectiv 38 zile de concediu de odihna , prin scaderea SDSL raman de fapt mult mai putine efectiv (24-28) , dupa caz.
    Concediul de odihna trebuie raportat la numarul de ZILE LUCRATOARE acordate.

  2. Să se renunțe la planificarea anuală a concediilor, din moment ce planificarea serviciilor se face lunar, nu anual. De fapt, poate ar fi mai bine dacă s-ar renunța de tot la planificarea concediilor, urmând ca șeful nemijlocit s-a aprobe toate cererile de CO dacă numărul de polițisti rămași în serviciu fac posibilă desfășurarea activității structurii pe care o coordonează.

  3. Concediu de studii se acordă studenților de la FF…nu si cei de la Ia zi. Asta e un aspect care trebuie neaparat schimbat

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.