Agresorul polițiștilor scăpat de măsura procurorilor

După cum vă relatam în postarea anterioară, un individ periculos, recidivist, care era inculpat și pentru alte infracțiuni comise cu violență a adresat ameninţări şi expresii jignitoare organelor de siguranţă publică pentru că au ”îndrăznit” să îl încătuşeze și să-l conducă la sediul poliției după ce în prealabil provocase un scandal într-un local din municipiul Târgu-Jiu. Pentru faptele comise asupra colegilor noștri a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior procurorul de caz a considerat că acesta nu prezintă un pericol suficient de mare pentru ordinea publică şi poate fi eliberat sub control judiciar.

Măsura dispusă de magistrat este cu atât mai nejustificată, întrucât personajul în cauză era condamnat în primă instanţă cu executare pentru infracţiuni comise cu violenţă şi se cunoştea faptul că în câteva zile sentința de condamnare urma să rămână definitivă.

În astfel de situaţii nu putem să nu observăm dubla măsură aplicată de magistraţi în ”statul de drepți”, deşi infracțiunea de ultraj (comisă asupra polițiștilor) este prevăzută cu aceeaşi pedeapsă ca şi ultrajul judiciar (atunci când victima este un magistrat), constatăm că în cazurile de ultraj judiciar se aplică măsura arestării preventive în majoritatea cazurilor, chiar şi în speţe în care starea de pericol social nu este atât de ridicată, sens în care suntem nevoiți să evidențiem din nou cazul judecătoarei amenințate prin intermediul unei scrisori transmise prin fax de către un bătrân în vârstă de 70 de ani.

Dovada modului deficitar, eventual chiar subiectiv în care au fost aplicate normele de procedură penală în situația de la Târgu-Jiu este reprezentată de faptul că în cursul zilei de ieri, 04.09.2023 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii faţă de individul în cauză pentru fapte comise în anul 2021, care în acest moment este de negăsit deoarece după cum era de așteptat măsura controlului judiciar nu l-a împiedicat să se sustragă mandatului de executare a pedepsei.

Practic, în ciuda deficitului de personal existent la nivelul Poliției Române, din cauza modului în care a fost tratată această speță urmează să epuizăm resurse financiare şi umane pentru identificarea acestui infractor, când era mult mai simplu ca sentinţa de condamnare să îl găsească în arest preventiv.

Mai jos puteți consulta fotografia şi detaliile sentinţei de condamnare de pe site-ul Poliţiei Române, acesta figurând ca persoană dată în urmărire naţională şi internațională.

În tot acest timp nu putem decât să ne punem speranța ca acesta să fie localizat și plasat în custodia organelor de poliție într-un timp cât mai scurt pentru a fi astfel împiedicat să mai comită și alte infracțiuni.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Agresorul polițiștilor scăpat de măsura procurorilor

Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută