8 Martie 2023: polițistele, pedepsite că sunt mame!

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie. Premierul dă asigurări și susține că Guvernul va continua să sprijine femeile, prin măsuri concrete, în tot ceea ce își doresc să realizeze.

Titlul este unul care poate șochează, dar reprezintă realitatea cruntă în care colegele noastre din Ministerului Afacerilor Interne sunt nevoite să se „dezvolte profesional” pe principiul „egalității de șanșe și tratament”. Femeile din MAI, fie că sunt cele din stradă, fie că sunt cele din birouri, fie că sunt în operativ sau neoperativ, prin intermediul Sindicatului EUROPOL, fac un apel la normalitate. Iar pentru acest lucru, am ales ziua de azi, Ziua Internațională a Femeii, să expunem această gravă problemă pe care, deși o cunosc cu toții, e mai confortabil să o ignore.

Ca răspuns la ipocrizia tuturor politicienilor, începând de la premierul Nicolae Ciucă, fost ministru al apărării, și până la toți acei „șefi” de instituții care și-au arătat „suportul” și „prețuirea” pentru femeile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, le transmitem că dincolo de vorbe și de poze cu flori, există adevărate drame pentru care ei nu acționează în niciun fel, deși puterea de decizie le aparține.

În condițiile în care România înregistrează cele mai scăzute cifre ale natalității din ultimii 30 de ani, în condițiile în care concilierea vieții profesionale cu cea personală reprezintă un obiectiv tot mai greu de realizat pentru o angajată a MAI și raportându-ne la declarațiile politice de „susținere și încurajare a femeilor mame”, vedem că aproximativ 30.000 de angajate ale MAI sunt „pedepsite” pentru că și-au dorit/își doresc să fie mame.

Sunt pedepsite pentru faptul că nu beneficiază de aceleași condiții stipulate de art. 56 din Legea 127 din 2019 privind sistemul public de pensii  ca și orice altă mamă din România:

Art. 56 (1) Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută în anexa nr. 5.

Perioadele în care se află în concediu prenatal, concediu pentru creșterea copilului și concediu postnatal nu se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare sau a perioadelor asimilate, pentru a beneficia de aceleași sporuri de vechime. Cu alte cuvinte, mamele polițist, sau chiar tații polițiști care accesează concediul pentru creșterea copilului, vor ieși mai târziu la pensie decât colegii lor care nu au copii sau nu au optat pentru aceste tipuri de concedii. Cu fiecare copil născut, femeilor din MAI li se va prelungi perioada de stagiu pe care trebuie să o realizeze în vederea pensionării.

Nu mai dezbatem consecințele profesionale ale mamelor din MAI, pentru care egalitatea de șanse în privința carierei, a gradelor profesionale sau a unor poziții de management este viciată din pricina faptului că sunt nevoite să acceseze concediile de creștere copil, între 12-20 luni, aspecte care le pun într-o poziție inferioară, inegală și care le determină mai degrabă să amâne sau chiar să nu mai opteze pentru a aduce pe lume un copil. Poate unii vor spune că este o problemă banală, însă pentru cele aproximativ 30.000 de angajate ale MAI, aceasta este o provocare zilnică, cu atât mai mult cu cât riscurile și pericolele de la locul de muncă le obligă să țină piept, cot la cot cu bărbații.

Si femeile din Ministerul de Interne au dreptul să se dezvolte profesional și să fie mame, fără a fi discriminate, descurajate, demotivate. Pentru că a fi mama nu este doar un privilegiu, ci și o mare responsabilitate pentru viitorul acestei țări atât de afectate de scăderea natalității și exodul forței de muncă. Ne cerem scuze pe această cale colegelor noastre din MAI pentru faptul că politicienii zilelor noastre le desconsideră „prin lege” și ne asumăm responsabilitatea că în perioada imediat următoare vom lansa o campanie de conștientizare a acestei situații de discriminare, pe care vom propune să fie corectată printr-o modificare legislativă.

Viitorul ne aparține

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

 

Sindicatul EUROPOL: 8 Martie 2023: polițistele, pedepsite că sunt mame!

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută