Zero polițiști au promovat selecția pentru educație fizică și autoapărare

Situație fără precedent în Poliția Română. După ce a fost anunțată cu surle și trâmbițe noua structură din cadrul IGPR, Direcția de Pregătire Profesională, a venit rândul inspectoratelor de poliție să nominalizeze „specialiști” pentru cele 4 segmente: conducere defensivă, instrucția tragerii, educație fizică și autoapărare și tactică polițienească.

Cu toate că am atras atenția în mai multe rânduri asupra „combinațiilor” care se fac la nivelul IPJ-urilor, prin nominalizarea unor pile și apropiați ai inspectorilor șefi, majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomanda doar vocea și talentul.

Mai mult, într-o ultimă încercare  de a-i determina pe inspectorii șefi să acționeze cu obiectivitate și să înțeleagă rolul esențial pe care acești instructori îl vor avea la nivelul instituției pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferință, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizați ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofițeri la serviciul rutier.

Spre surprinderea noastră, îndrumările primite au fost complet ignorate de unii inspectori șefi și după această ședință. Astfel La IPJ Constanța, cu toate că existau 3 agenți de poliție care au absolvit cursul de conducere defensivă și dețineau atestat, inspectorul șef și-a menținut nominalizarea unui ofițer de la serviciul rutier despre care spunea că nu are cum să nu știe să conducă dacă se ocupă cu aplicarea Codului rutier.

De aici am tras concluzia că unele IPJ-uri sunt conduse de șefi care nu dau doi bani pe îndrumările venite din partea IGPR și asta pentru că au garanția că beneficiază de o „siguranța politică”. Toate aceste nominalizări proaste promovate de la nivelul IPJ-urilor s-au confruntat însă cu realitatea. Asta deoarece în urmă cu câteva zile, la Școala Câmpina le-au fost testate aptitudinile polițiștilor care au fost propuși pe cele 4 specialități.

Fără să mai fie nevoie de alte comentarii, în urma probelor la care au fost supuși, probe care reprezentau viitorul activității lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de județe avem următoarele rezultate:

  • Conducere defensivă – doar 6 polițiști au promovat probele. De precizat că ofițerul de la serviciul rutier Constanța a picat cu brio, iar ceilalți 3 agenți care dețineau atestat nici măcar nu au fost întrebați dacă vor să îndeplinească atribuțiile acestei funcții.
  • Instrucția tragerii – doar 2 polițiști au promovat probele;
  • Educație fizică și autoapărare – 0 (ZERO) polițiști au promovat probele;
  • Tactică polițienească – doar 9 polițiști au promovat probele;

În continuare, cel mai probabil, posturile rămase vacante vor fi scoase la concurs din sursă externă, cu toate că avem în sistem agenți de poliție care au rezultate de excepție obținute la nivelul unor competiții internaționale. Niciunul dintre aceștia însă nu a fost întrebat de sănătate și se pare că nici pe viitor se dorește promovarea acestor colegi.

Sindicatul EUROPOL a transmis inspectoratelor de poliție județene propuneri însoțite de CV-urile colegilor care ar putea îndeplini cu brio aceste funcții și vom reveni cu o solicitare către conducerea IGPR, ca anterior scoaterii acestor posturi la încadrare directă, să se organizeze un concurs de TCO.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatul EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Zero polițiști au promovat selecția pentru educație fizică și autoapărare

Share on facebook
Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *