Vot negativ pe legea pensiilor în Camera Deputaților

Vă informăm că demersul parlamentarului Tit Brăiloiu, cu privire la inițiativa legislativă de modificare a legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, depus la Senat, care a ajuns în Camera Deputaților, a primit aviz negativ, în integralitatea lui din partea comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.

Tocmai pentru că știm că au fost multe discuții în jurul acestui subiect, mai ales din partea altor organizații sindicale, este corect să recunoaștem că imediat după ce proiectul a plecat de la Senat, în urma corespondenței purtate de Sindicatul EUROPOL cu reprezentanții comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, am avut certitudinea că acesta nu va primi aviz pozitiv și va fi respins în integralitatea sa.

Vă asigurăm în continuare că sindicatul Europol va interveni de fiecare dată când unul dintre drepturile prevăzute de lege va fi atacat de initiative populiste, care nu au la bază fundamente obiective. Spunem asta deoarece nu înțelegem cine ar dori să vadă polițiști , la 60 ani, în uniforma de poliție, în stradă, în condițiile în care mai mult de 40% dintre polițiștii în activitate, până în vârsta de 45 de ani, suferă de afecțiuni medicale cauzate de exercitarea serviciului polițienesc, iar speranța de viață este de aproximativ  63 de ani.

Alăturat vă transmitem documentul prin care ne-am exprimat opoziția față de proiectul legislativ.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Vot negativ pe legea pensiilor în Camera Deputaților

Distribuie

2 răspunsuri

  1. Foarte bine că ați adus în discuție starea de sănătate a polițiștilor după vârsta de 45ani !După aceasta vârstă stresul și uzura fizică își spune cuvântul!Totodată speranța de viață a polițiștilor este mică și pot să argumenteze această afirmație prin faptul că de ceva timp am avut colegi foarte buni care au decedat înaintea împlinirii vârstei de 47ani fara sa apuce să înainteze raportul de pensionare!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută