Vela vrea să radieze mii de funcții din poliție

Un nou episod din serialul „noaptea ca hoții” se petrece în aceste zile la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și este de natură să afecteze grav siguranța și ordinea publică. Printr-o adresă a Direcției Generale Management Resurse Umane din MAI se solicită Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, și celorlalte structuri operative să comunice numărul de posturi vacante în vederea radierii.

Practic, la fel ca în cazul episodului cu tentativa de „reorganizare” din luna ianuarie 2020, când s-a pus presiune pe Poliția Română ca de vineri până luni să vină cu propuneri, același lucru se întâmplă acum, când MAI a transmis solicitarea în data de 02.09 ca până în 04.09, la ora 11:00, să prezinte posturile vacante care pot fi radiate.

 

Acest demers pompieristic vine în contextul în care deficitul de personal se apropie de 20.000 de polițiști, mai ales că în structuri deosebit de importante, cum sunt structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, structuri ale poliției de frontieră, imigrări, crimă organizată etc. există o nevoie de 2000 de posturi de ofițer. Să nu uităm că Vela ne-a plimbat cu zăhărelul când a anunțat  că „a aprobat, în data de 25 mai, demararea procedurilor pentru organizarea de concursuri pentru trecerea agenților/subofițerilor/maiștrilor militari în corpul ofițerilor” iar acum, pe sub masă, impune să fie tăiate toate posturile vacante.

Este inacceptabil și tratăm acest demers ca un veritabil atac la adresa ordinii și siguranței publice, prin care vor fi afectate grav structurile operative existente, care oricum în momentul de față sunt subdimensionate și nu fac față la volumul de muncă existent. Tot acest sacrificiu pentru că ministrul Vela este în campanie electorală și vedem că și-a făcut un obicei să anunțe o dată pe săptămână „înființarea unei noi poliții”, în loc să angajeze personal și să întărească structurile existente.

Aceste „reforme” reprezintă o bătaie de joc la adresa cetățenilor cărora li se induce ideea creșterii siguranței prin înființarea acestor structuri, când în realitate vor lua oameni din stradă pentru a-i muta la noile „poliții”. Cine crede că obții un alt rezultat cu aceleași resurse umane este naiv. Nu se schimbă nimic dacă vor fi luați oameni de la proximitate, ordine publică și îi vor muta la „poliția școlilor”, în loc să degreveze de sarcini polițiștii de proximitate pentru ca aceștia să poată fi mai mult timp în teren, în mijlocul comunității, în școli și în alte asemenea locuri și medii de interes.

Sindicatul EUROPOL condamnă ferm aceste schimbări pompieristice și trage un semnal de alarmă cu privire la politizarea excesivă a Poliției Române și la transformarea acestei instituții în instrument electoral. Spunem asta pentru că se pare că deciziile șefului Poliției Române sau a specialiștilor din poliție nu mai contează, iar toate deciziile organizatorice, operative, vin de la nivelul politic al MAI, adică de la nivelul secretarului de stat și de la nivelul ministrului.

De asemenea, criticăm faptul că toate aceste decizii sunt luate cu încălcarea prevederilor legale privind transparența decizională și dialogul social pentru că partenerii sociali, organizațiile sindicale nu au fost consultate în niciun fel. Acesta este exemplul cel mai relevant al unei „prostituții profesionale” care are la bază fundamente politice, în detrimentul celor ce țin de siguranța cetățeanului. Solicităm pe această cale să înceteze orice demersuri de reorganizare instituționale pe durata campaniei electorale și stabilirea unor priorități pe termen scurt, mediu și lung imediat după alegerile parlamentare și după ce vom avea un Guvern instalat.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Vela vrea să radieze mii de funcții din poliție

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Din elicopter nu se vede deficitul de cadre din Poliția Română. Nu se văd nici polițiști uciși în misiuni (decât se trimite o coroană de flori și..adio !), nici polițiștii care intră în prima linie unde sunt așteptați cu săbii, pistoale, bâte sau pietre. Domnu’ Vela are nevoie și de voturile clanurilor că de-aia umilește polițiștii care fac pe cioclii sau care păzesc clanurile să nu se omoare între ele.
    Vela este un om de imagine. E bolnav după camere de luat vederi sau după ode publicate în presă.
    Vremelnic ministru peste niște oameni care te desfid, ar fi cazul să nu-i mai decimezi și tu. Lasă campania electorală (că oricum te-ai pus pe toate listele și vei pierde cu brio) și repară ce mai poți că de stricat ai reușit să strici imaginea unei instituții apreciate, demnă de “siguranță și onoare”, slogan cu care tu te-ai șters pe pantofi din prima zi când te-ai cocoțat în biroul ministerial.

    1. Din cauza specificitatii muncii si lipsei de preocupare a sefilor de a promova publicitatea ,in detrimentul ” bagatul capului- ca strutul”!!

Dă-i un răspuns lui Gelu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută