Unde te poți caza în unitățile MAI

În ultima perioadă foarte mulți dintre colegii din țară ne-au adresat întrebări referitoare la unitățile de cazare aflate în subordinea MAI, întrucât la nivelul inspectoratelor de poliție județene acestea reprezintă un subiect tabu de care ar trebui să beneficieze doar cei ce ocupă funcții de conducere în sistem prin accesarea serviciilor de cazare la prețuri rezonabile, de care nu ar trebui să se bucure și polițiștii cu funcții de execuție.

Iar cum lista unităților de cazare și pregătire aflate în administrarea MAI nu reprezintă vreun secret de stat, venim  în sprijinul colegilor noștri prin prezentarea situației acestor unități, după cum urmează:

 

În ceea ce privește procedura de realizare a rezervărilor, așa cum v-am informat într-un comunicat anterior, începând cu data de 17.08.2020, la nivelul MAI a fost lansată aplicația MAIBooking pentru simplificarea rezervărilor în interes personal din cadrul unităților de cazare administrate de Direcția Asigurare Logistică Integrată.

Această aplicație va putea fi accesată prin conectarea la adresa https://maibooking.mai.gov.ro, prin crearea unui cont de utilizator individual pentru autentificare în sistem, rezervarea putând să se facă cu cel mult 30 zile anterioare datei de cazare.

Contul de utilizator se creează cu:

  • datele aferente legitimației de serviciu (serie, număr și counter);
  • datele primei decizii de pensionare;

Condiții pentru rezervare:

  • maxim 2 camere/rezervare;
  • maxim 6 zile consecutive însumate;

Mod de rezervare:

  • rezervare în interes personal numai prin aplicație la https://maibooking.mai.gov.ro; *
  • rezervare pentru misiune numai prin email la cazari.dali@mai.gov.ro  ;

Mai multe informații privind aplicația MAIBooking și regulile de cazare și eventualele modificări ce pot surveni referitor la modalitățile de rezervare, puteți găsi pe pagina de internet https://www.mai.gov.ro/utile/.

CONSULTĂ AICI LISTA UNITĂȚILOR DE CAZARE ȘI PREGĂTIRE AFLATE ÎN ADMINISTRAREA MAI!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Unde te poți caza în unitățile MAI

Share on facebook
Distribuie

14 răspunsuri

  1. Problema e ca incerci cu 30 zile inainte si nu mai sunt camere, an incercat la prima ora cu 30 zile si nu mai erau disponibile, pe Brasov, si din cate am inteles la Diana e invhis, iar Meridian se inchide.

  2. Buna ziua.
    Am cont pe aplicatia MAIBOOKING si pot sa va spun ca mai niciodata nu apare ca sunt locuri.
    Se specifica ca rezervarile pot fi facute cu maxim 30 de zile inainte.
    Daca intru si la ora 00.00…tot nu apare ca sunt locuri.
    Cred ca ceva nu este in regula si cineva controleaza aceasta aplicatie, servind alte interese.
    Daca poate cineva sa-mi dea o explicatie….

  3. Nu ai nicio șansă să rezervi o cameră!Vorbesc de Brașov și Predeal, am încercat de câteva ori să fac o rezervare chiar în primele minute din lună, și constați că toate sunt ocupate, mai e câte o cameră în ziua când nu te interesează ,cred că sunt ținute special pentru prieteni,altfel nu se explica !

  4. Verificări va rog înainte de a posta
    In acest moment ,pe site rezervări DGL apar doar 4 unități de cazare disponibile ,fără a avea posibilitatea de a face rezervări.
    Din spusele acestora ,complexul Meridian poate primi doar pe cei in misiune .
    Solicitați răspuns oficial va rog

  5. În 30 de ani de poliție nu ne-au informat nimeni și pe noi că putem să folosim bazele de tratament și recuperare ala MAI

  6. Întrebare, se pot caza și pensionarii MAI, sau numai cadrele în activitate. Mulțumesc, o zi plăcută!

  7. Am cont, parolă, tot ce trebuie pentru aplicația sus menționată dar când o accesez, indiferent de orice zi din an, îmi arată că totul e rezervat. Oare așa e, de pe 01.01 până pe 30.12 e rezervat totul?

  8. Am rugamintea sa intrebati DALI de ce se pot face rezervari in momentul de fata decat la 3(trei) unitati de cazare, respectiv Caminul din Bucuresti, Turist Predeal si Excelsior Brasov.
    Hotelul Meridian este inchis iar celelalte spatii de cazare nici nu apar in platforma..(probabil sunt cu circuit inchis).
    Multumesc!

    1. Hotel Diana va fi închis pentru următorii 5 ani. Iar pentru Meridian încă nu s-a luat o decizie cu privire la stabilirea unor pachete care sa fie repartizate către unități.Pe măsură ce vom primi noi informații, vi le vom comunica.

  9. Ne-a rezolvat din nou DALI cu hotelul Meridian.
    Dupa ce l-au tinut inchis mai bine de o luna, acum au dat drumul smechereste si fara a anunta in prealabil si doar doua sejururi scurte….

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *