Unde și-au făcut nevoile fiziologice polițiștii

Deși în cadrul videoconferinței organizate în ziua de 24 septembrie la ora 09:30 la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, chestorul de poliție Eduard Mirițescu a solicitat șefilor de inspectorate să verifice secțiile de votare astfel încât polițiștii să poată beneficia de condiții omenești pe timpul în care vor asigura paza buletinelor de vot, precum și buna desfășurare a procesului electoral și totodată să li se asigure timpul necesar de refacere a capacității de muncă,  se pare că pentru șefii inspectoratelor de poliție din țară, dispoziția șefului Poliției Române a reprezentat o simplă gargară.

Constatăm acest lucru întrucât deși au avut la dispoziție cel puțin 2 zile pentru identificarea unor soluții pentru a asigura colegilor noștri condiții de igienă pe timpul pandemiei în cadrul secțiilor de votare, inspectorii șefi nu au depus un minim de diligențe în vederea limitării riscului de infectare și asigurării accesului la grupuri sanitare, astfel că polițiștii care au asigurat paza și măsurile de ordine în cadrul secțiilor de votare amplasate în unitățile de învățământ din mediul rural au fost nevoiți să execute serviciul în clădiri insalubre în care ploua, printre șoareci, neavând acces la apă curentă ori grupuri sanitare.

Mai jos, puteți vedea efectiv condițiile în care polițiștii au fost nevoiți să-și desfășoare activitatea, deși de la nivelul cel mai înalt al Poliției Române s-a transmis identificarea unor măsuri pentru eliminarea unor astfel de situații.

Așa arată “scaunul” pe care unul dintre colegii noștri a fost nevoit să stea, în condițiile în care a asigurat timp de 17 ore în continuu serviciul de pază a buletinelor de vot dintr-o secție de votare amplasată într-o școală, bineînțeles fără acces la apă curentă sau toaletă.

În aceste imagini se poate vedea cu ochiul liber cum colegul nostru, în incinta secției de votare, în eventualitatea unei ploi torențiale ar fi avut nevoie de cizme de cauciuc, umbrelă și eventual de o cască de protecție ca să nu fie rănit în momentul în care s-ar fi desprins bucăți din tavan, ori un echipament special pentru a nu fi electrocutat.

Musafirul nepoftit din incinta acestei secții de votare este reprezentat de un șoarece, un adevărat purtător de agenți patogeni, care cel mai probabil a dat iama prin urnele de vot încercând să-și exercite drepturile electorale, deși la prima vedere și după grija manifestată de către ministrul Vela cu privire la modul de executare a serviciului de către colegii din teritoriu, ne-am gândit că am putea avea de a face cu un supervizor dotat cu o cameră video miniaturală care transmitea în mod direct către MAI condițiile umilitoare în care polițiștii și-au exercitat atribuțiile de serviciu.

Am realizat că ne-am înșelat cu privire la interesul pentru condițiile în care au lucrat polițiștii în momentul în care am văzut mesajul plin de recunoștință al ministrului Vela în care îi felicita pe polițiști pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă prin birourile ministerului sunt șoareci ori dacă domnul Vela ar putea să lucreze cu riscul de a se electrocuta sau de a-i cădea tavanul în cap. Cât despre faptul că în această perioadă programul de lucru al polițiștilor nu a fost respectat, că aceștia au fost nevoiți să lucreze chiar și 36 de ore în continuu, asigurând paza locațiilor în care au fost depozitate buletinele de vot fără să le fie acordat timpul legal de refacere a capacității de muncă ori că unii dintre colegii delegați să execute măsuri de ordine în alte localități au fost implicați în accidente rutiere pe fondul oboselii acumulate, niciun reprezentant al MAI nu suflă o vorbă.

Mai mult, pentru ca batjocura să fie completă, mai mulți colegi din teritoriu au primit răspuns de la structurile financiare că pentru misiunea de pază a secțiilor de votare nu vor fi plătiți din momentul ridicării armamentului de la unitate ci din momentul în care au ajuns la secția de votare.

Cu această ocazie, îi invităm pe reprezentanții MAI să ne demonstreze că ne înșelăm cu privire la aprecierea eforturilor, respectul și grija pe care le-o poartă doar declarativ polițiștilor și să se aplece asupra dispozițiilor nelegale și a modului în care șefii din teritoriu au găsit de cuviință că își pot bate joc de polițiști, ca să nu mai vorbim de umilința umană la care au fost supuse colegele noastre care au nimerit în serviciu la secțiile de votare fără toaletă.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Unde și-au făcut nevoile fiziologice polițiștii

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută