Un „șef” de nota 4 pregătește profesional polițiștii la Caraș Severin

Dacă nu am fi avut observator la concursul organizat pentru funcția de șef birou pregătire profesională din cadrul IPJ Caraș Severin, am fi crezut sincer că este o eroare. Din păcate, este realitatea cruntă pe care o prezentăm public pentru a demonstra încă o dată cum se folosesc funcțiile de conducere vacante pentru a „premia” oamenii fideli, care nu ies din cuvântul șefului și execută orice, la ordin.

Trecând peste faptul că la Caraș Severin am avut și episoadele din trecut care demonstrau fără echivoc faptul că șefi cu sprijin politic pedepseau polițiștii care își făceau datoria, și care nu au suportat niciun fel de consecințe, în continuare la nivelul acestui inspectorat de poliție se promovează pilele, combinațiile și polițiștii care au în agenda telefonului numerele de telefon ale oamenilor politici potriviți. Drept dovadă este și cazul poziției de șef birou din cadrul ultimei structuri de „pregătire profesională” constituită la nivelul Poliției Române.

https://sindicateuropol.ro/inregistrare-audio-un-adjunct-de-inspectorat-hartuieste-politistii-care-isi-fac-datoria/

https://sindicateuropol.ro/un-sef-din-inspectorat-trimite-la-psiholog-politistii-care-isi-fac-datoria/

https://sindicateuropol.ro/politisti-sanctionati-de-sefi-pentru-ca-au-aplicat-legea-impotriva-cui-nu-trebuia/

https://sindicateuropol.ro/salariul-pentru-lucrari-de-exceptie-acordat-preferential/

https://sindicateuropol.ro/dispozitii-cu-dedicatie-pentru-baronii-locali/

 

Biroul de pregătire profesională se presupune că trebuia să fie o structură de elită în care specialiști în domeniul tragerii, pregătirii tactice, pregătirii sportive și a pregătirii profesionale, să se asigure de îmbunătățirea constantă a nivelului de pregătire al polițiștilor. La Caraș Severin însă, a fost considerată doar o ocazie de a mai „împuternici/desemnat” un acolit pe o funcție de conducere și de a-l recompensa cu o majorare de lucrări de excepție.

Iar pentru corecta informare, vă prezentăm parcursul cms. șef Mititelu Daniel, care a candidat singur pentru poziția de șef birou, și a ieșit pe locul 2, fiind notat cu 4, cu toate că tot el exercita funcția din 2021, sub diferite forme. Concursul a avut loc la nivelul IGPR iar ca urmare a temerilor enunțate de colegii din cadrul IPJ Caraș Severin, Sindicatul Europol a desemnat un reprezentant care să asiste, în calitate de observator, la concurs.

În anul 2021, cms. șef  Mititelu Daniel este împuternicit de fostul împuternicit inspector șef Terciu Ciprian – Ioan succesiv, timp de 12 luni pe această funcție. Cu toate că din 2016 s-a modificat Legea 360/2002 Statutul polițistului tocmai pentru a opri politizarea excesivă a sistemului de poliție, prin limitarea perioadei de împuternicire la 6 luni și obligarea la organizarea concursului, art. 27^16, avem mii de acte materiale de abuz în serviciu săvârșite, fără ca cineva să le cerceteze, deși noi le sesizăm constant.

După această perioadă de 12 luni, surprinderea noastră este legată de faptul că nici nu se organizează concurs, dar nici nu este împuternicit un alt ofițer dintre cei 4 care îndeplineau condițiile legale pentru exercitarea funcției din cadrul structurii. Conducerea inspectoratului îl „desemnează” la conducerea biroului pe același ofițer, folosindu-se de interpretarea unei prevederi care stabilește această posibilitate doar în cazuri „temeinic justificate” (de ex. nu mai aveau niciun alt ofițer care putea fi împuternicit) și pe o perioadă scurtă de timp (în cazul de față fiind vorba de peste 1 an).

Mai interesant este că pe perioada desemnării, cms. șef  Mititelu Daniel este „premiat” cu majorare de lucrări de excepție de 50%, avansat înainte de termen și apreciat de conducere pentru „aportul” său profesional în pregătirea polițiștilor din cadrul IPJ Caraș Severin. Mai mult, la ultima nominalizare în urma căreia i s-a acordat majorarea procentuală, reprezentanții organizației noastre au sesizat conducerea Poliției Române despre faptul că pretextul invocat pentru acordarea acestei recompense financiare este reprezentant de faptul că ofițerul fiind „desemnat” la conducerea biroului și nu „împuternicit” nu poate primi indemnizație de conducere și pe cale de consecință trebuie să existe o „compensare”. Din păcate, această fundamentare nu se regăsește printre criteriile prevăzute de Ordinul MAI S7/2018, dar ca de obicei, conducerea Poliției Române nu are o problemă cu astfel de abuzuri de putere, dimpotrivă, le încurajează.

Confirmarea favorizării cms. șef Mititelu Daniel, dincolo de menținerea peste limitele legale în funcția de șef, este și faptul că a fost singurul înscris la acest concurs. Atunci când la nivelul unui inspectorat, un astfel de ofițer este favorizat „pe față”, evident că se transmite un mesaj subliminal celorlalți posibil pretendenți care ar dori să participe la concurs, iar rezultatul este vizibil, a fost singurul înscris.

Revenind la interviul susținut de comisarul șef Mititelu Daniel în data de 10.04.2024 este de „apreciat” faptul deși de mai bine de doi ani instruiește polițiștii din cadrul IPJ Caraș-Severin, in domeniul tragerii cu armamentul din dotare, având unul din subiecte uzul de armă, nu a fost în stare să răspundă corect. Și astfel întrebăm, cu îngrijorare, cum poate învăța alți polițiști condițiile în care pot face uz de armă când nici măcar el nu cunoaște noțiunile legislative și procedurale elementare? Asta să nu mai vorbim despre regulile tactice cu privire la legitimarea persoanelor pe care orice agent de poliție le cunoaște, nu mai vorbim despre un comisar șef. Dar pentru a vă lăsa să apreciați prin prisma propriei judecăți, mai jos reproducem subiectele primite la interviul structurat pe subiecte profesionale:

  1. Noțiunile managementului. Planificarea permanentă și ocazională;

  2. Conducere în regim prioritar sau defensiv la personal cu mașini civile;

  3. Tentativa la infracțiune;

  4. Speță practică din care să rezulte explicarea următoarelor noțiuni:

    • reguli tactice în cazul legitimării unui grup de persoane;
    • uzul de armă;
  5. Cum se realizează evaluarea profesională a polițiștilor.

 

În final, la data publicării materialului, cireașa de pe tort este reprezentată de faptul că domnul cms. șef Mititelu Daniel se află în continuare „desemnat” la conducerea Biroului de Pregătire Profesională, fără ca cineva din conducerea IPJ Caraș Severin să i se pară cel puțin imoral, dacă nu ilegal, ca un ofițer care nu are cunoștințele de bază în formarea profesională a polițiștilor să continue să coordoneze și să evalueze polițiști. Într-o ultima încercare de a sensibiliza conducerea Poliției Române, am transmis o solicitare în acest sens, de a-i înceta această calitate de „desemnat” a ofițerului de nota 4,09.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Un „șef” de nota 4 pregătește profesional polițiștii la Caraș Severin

Distribuie

Un răspuns

  1. La IPJ Buzău este șefă la Pregătirea profesională una încadrată direct, care nu a văzut hoți decât la televizor sau prinși de alții, care habar nu are să tragă cu arma, care nu a condus niciodată autospeciale de poliție în regim prioritar.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.