Un nou ordin privind reglementarea petițiilor

Începând cu data de 28.03.2020 a intrat în vigoare Ordinul MAI nr. 33/2020 privind activitățile de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor în Ministerul Afacerilor Interne. Acest act normativ înlocuiește  Ordinul MAI nr. 190/2004 privind organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor, precum și de primire a cetățenilor în audiență, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, care era nepublicat.

Modificările vizează reglementarea mai clară a diverselor situații care se pot ivi în cadrul activității de relații cu publicul, la nivelul tuturor structurilor MAI, prin:

  • simplificarea unor circuite de repartizare și soluționare a petițiilor;
  • stabilirea clară a unor reguli de primire a petițiilor, în raport de modalitățile alese de petenți și de înregistrare a acestora, exclusiv la compartimentele pentru relații cu publicul;
  • stabilirea clară a unor competențe de soluționare a petițiilor;
  • stabilirea persoanelor abilitate să semneze răspunsurile către petenți (fie conducătorul instituției, fie împuterniciții acestuia, conform art.13 din O.G. nr.27/2002) sau a regulilor de identificare a acestor persoane, și a celor abilitate să aprobe primirea în audiență;
  • clarificarea modului de evidență, clasare și arhivare a petițiilor la nivelul compartimentelor pentru relații cu publicul;
  • stabilirea unor reguli adecvate de analiză a activităților de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor, respectiv de urmărire a respectării termenelor de soluționare prevăzute de lege;
  • delimitarea petițiilor de acele cereri, reclamații, sesizări sau propuneri a căror procedură de soluționare este prevăzută în reglementări speciale.

Urmare a intervenției organizației noastre în cadrul ședinței de dialog social, a fost clarificată denumirea activității  de ”consiliere”, pe care ulterior autorii ordinului au definit-o ca fiind: „activitatea de comunicare desfășurată la punctul de primire sau prin intermediul unor platforme de tip Telverde, prin care se realizează sprijinul și îndrumarea cetățenilor privind modalitatea de soluționare a problematicilor sesizate, având ca obiectiv creșterea calității serviciului public.”.

În forma inițială nu era detaliată această activitate, polițistului putând să i se ceară să ofere chiar  consiliere juridică sau alte servicii conexe.

Dacă până acum, în vechiul act normativ erau prevăzute situațiile în care petițiile puteau fi clasate în mod direct, respectiv:

“- erau anonime, lipseau datele de identificare a  persoanei ori acestea erau false;

– din conținutul acestora ori din verificările efectuate în instituții medicale de specialitate rezulta că petentul  suferea de afecțiuni psihice de natură să-i afecteze discernămîntul;

– conțineau afirmații în mod vădit nereale sau care nu necesitau a fi verificate;

– cuprindeau cereri contrare prevederilor legale ori se refereau la probleme deja soluționate fără a face trimitere la fapte sau dovezi noi;…..”, de această dată se creează premisa conform căreia polițiștii vor fi nevoiți să efectueze verificări și în aceste situații, iar cu privire la aceste aspecte așteptăm precizări din partea M.A.I. în vederea eliminării oricăror interpretări, pentru a veni în sprijinul colegilor aflați în teren.

 

Una dintre cele mai importante modificări însă, este reprezentată de abrogarea Anexei 3 a fostului ordin care reglementa un abuz, respectiv obligativitatea polițistului să redacteze un raport în cazul în care era înregistrată o plângere din partea unui cetățean împotriva sa. În realitate, „cetățenii” erau de fapt șefii care încercau să folosească cele menționate în aceste rapoarte împotriva polițistului.

Aceste reglementări din Anexa 3 a Ordinului 190/2004 care a fost abrogat, intrau în contradicție cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 725/2015  pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea recompenselor și răspunderea disciplinară a polițiștilor.

CITEȘTE AICI Ordinul MAI 33/2020

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Un nou ordin privind reglementarea petițiilor

Distribuie

Un răspuns

  1. (1) Art.6 a fost modificat. In principiu, toate normele ar trebui prezentate pe site-uri, ACTUALIZATE. Altfel, acestea ar semana cu o DECLARATIE de martor, care contine : informatii LIPSA sau unele mai VECHI dar care, la data Declaratiei, nu mai sunt de actualitate. Atunci, cum Dumnezeu sa faci o CERCETARE REUSITA? (2) Nota: cautam pe site-ul acesta, norma actualizata întrucât, pe site-urile institutiilor publice, ea este NEACTUALIZATA…desi legile obliga la ACTUALIZAREA “informatiilor publice DIN OFICIU”, prezentate pe site-urile acestora. (3) Apreciem explicatiile din preambulul Ordinului.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută