Ultimele modificări în Parlament cu impact pe salarizarea polițiștilor

După materialul de informare pe care l-am realizat miercuri, imediat după ședința de Guvern în care s-a angajat răspunderea pe cele trei proiecte importante: legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi legea de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 114, avem primul amendament care produce impact și pe salarizarea noastră.

Este vorba despre acordarea sporului de condiții grele, vătămătoare și periculoase, în cazul nostru sporul de „antenă” în cuantum de 10%, despre care s-a anunțat că va fi acordat într-o formă „forfetară” de 557 lei, pentru toți bugetarii, reprezentând 25% din salariul minim brut pe economie aflat în plată. După weekend însă, când o serie de bugetari (în special din zona de sănătate, asistență socială și justiție) au arătat că vor avea pierderi de mii de lei, având în vedere că acest cuantum al sporului pentru condiții vătămătoare ajungea și la 75% pentru cei care își desfășurau activitatea în unități cu riscuri severe de contaminare biologică sau alte asemenea medii, guvernanții s-au repliat și au renunțat la această măsură.

Practic, această plafonare a sporurilor, care ne-ar fi adus creșteri între 150 lei – 250 lei, nu va mai fi prevăzută în conținutul legii de modificare a OUG 114 și implicit cuantumurile sporurilor pentru fiecare categorie bugetară vor fi aplicate la salariul de bază. Avem astfel primul pas înapoi al Guvernului care, mai mult ca sigur, nu și-a asumat revolta a câteva sute de mii de bugetari care ar fi suferit pierderi salariale consistente.

Astfel, până la acest moment, avem certitudine pe creșterea cu 1/4 a salariului de funcție, plata majorării de 75% pentru orele suplimentare și pentru cele lucrate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, dar și menținerea decontării serviciilor turistice care va rămâne plafonată la 1450 de lei, așa cum se întâmplă și pentru celelalte categorii de bugetari.

Rămâne însă de văzut, dacă cel puțin în privința normei de hrană, care trebuia plătită la nivelul actualizat din ianuarie 2019, cu 2 lei în plus pe zi, ministrul/senatorul Vela se va ține de cuvânt și va promova acel amendament despre care a vorbit, în așa fel încât polițiștii să își recupereze diferențele pentru ultimele 12 luni și implicit să beneficieze de norma de hrană actualizată pentru viitor.

Marcăm totuși o primă gafă a ministrului Vela, care s-a grăbit să anunțe că urmare a stabilirii unui nou mecanism de calcul al sporului de condiții, 110.000 de angajați ai MAI vor beneficia de creșteri salariale. Ne punem speranța că Vela nu este un simplu „membru de partid” așa cum a fost Carmen Dan, iar propunerile sale în Guvern nu intră pe urechea premierului Orban și ies pe cealaltă, fără să se țină cont de ele.

https://www.mai.gov.ro/masuri-privind-drepturile-salariale-pentru-personalul-mai-aplicabile-de-la-1-ianuarie-2020/

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Ultimele modificări în Parlament cu impact pe salarizarea polițiștilor

Distribuie

9 răspunsuri

      1. Așadar, după cum spunea zilele trecute purtătorul de cuvânt al guvernului, va fi o creștere de salariu, dar polițiștii nu vor fi afectați. Să îi mulțumim cuiva. Spuneți voi cui.

        1. Nu exista nicio alta crestere de salariu in sectorul bugetar decat cea stabilita de Legea 153/2017, adica 1/4 din diferenta salariului aflat in plata in 2018 fata de salariul din grila anului 2022.

          1. Nicio categorie se bugetari nu a beneficiat de niciun alt drept suplimentar fata de ceea ce a avut in plata. Actualizarea compensației de chirie ramane una din problemele curente care vor trebui să fie clarificate.

  1. Ne dau până la urmă și cei 2 lei la norma de hrana, după ce amendamentul ministrului a fost preluat în legea bugetului. Ce înseamnă asta, ne dau și banii din urmă ?

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută