Îți poți ajuta prietenii și membrii familiei să facă față limitărilor impuse în contextul pandemiei și distanțării sociale, petrecând timp cu ei (chiar și numai online) și ascultându-i cu atenție. Cei mai mulți trec mai ușor prin această perioadă atunci când simt că sunt conectați cu alte persoane cărora le pasă de ei.
Unii aleg să vorbească mai mult despre experiențele lor, alții mai puțin, în timp ce unele persoane se simt foarte bine doar prin simplul fapt că petrec timp alături de persoanele de care se simt apreciați și acceptați pe deplin. În acest material vă prezentăm câteva informații despre cum putem să oferim altor persoane suportul emoțional.

Motive pentru care oamenii nu caută suportul emoțional :

  • Nu știu de ce anume au nevoie.
  • Se simt jenați să ceară ajutorul.
  • Consideră că sunt slabi dacă cer ajutorul. Consideră că vor pierde controlul.
  • Nu vor să îi ”încarce” pe ceilalți cu problemele lor.
  • Se îndoiesc de faptul că acest lucru îi va ajuta.
  • Se îndoiesc de faptul că alte persoane i-ar putea înțelege cu adevărat.
  • Au mai cerut ajutorul înainte și au simțit că nu l-au primit.
  • Vor să evite orice gând sau emoție legate de situație.
  • Consideră că alții îi vor judeca sau vor fi dezamăgiți de ei.
  • Nu știu de la cine ar putea să primească ajutor.

Cum să oferim suportul emoțional ?

  • Să arătăm interes, atenție și grijă atunci când vorbim cu ceilalți.
  • Să găsim un loc și un moment în care să vorbim cu ei, fără să fim întrerupți.
  • Să ne lăsăm la o parte propriile așteptări și prejudecăți.
  • Să le arătăm că reacțiile lor sunt explicabile în acest context și, în egală măsură, să îi ajutăm să identifice moduri sănătoase de a face față solicitărilor exterioare.
  • Să manifestăm respect față de reacțiile interlocutorilor și față de modalitățile lor de a depăși situația.
  • Să îi ajutăm să găsească modalități noi, mai adaptate, de a face față situației dificile prin care trec și de a-și exprima emoțiile pe care le au.
  • Să le transmitem încrederea noastră în faptul că ei au resurse să depășească momentul dificil.
  • Să ne exprimăm disponibilitatea de a vorbi și a le fi aproape cât mai frecvent.

Lucruri care împiedică acordarea suportului emoțional :

  • Să spunem replici de genul: ”va fi bine”, ”pur și simplu ar trebui să treci peste asta”.
  • Să relatăm propriile noastre experiențe în loc să ascultăm povestea celeilalte persoane.
  • Să oprim persoana atunci când încearcă să ne povestească ce anume o supără.
  • Să dăm sfaturi fără a asculta îngrijorările celeilalte persoane și fără să o întrebăm ce soluție ar fi bună în cazul ei.
  • Să nu uităm că fiecare are resurse individuale diferite!
  • Să-i spunem celeilalte persoane că exagerează, doar pentru că ea nu se descurcă la fel de bine ca și noi în această perioadă dificilă.
  • Să spunem celuilalt că este norocos că nu s-au întâmplat lucruri mai rele.

Ce să facem atunci când sprijinul nostru nu este suficient ?

  1. Să îi reamintim faptul că evitarea și închiderea în sine vor crește nivelul stresului, al disconfortului emoțional, în timp ce suportul emoțional grăbește recuperarea.
  2. Să îi încurajăm pe ceilalți să se înscrie într-un grup de suport din care fac parte persoane care au trecut prin experiențe similare.
  3. Să încurajăm persoana să ia legătura cu un psiholog, medic sau preot și, în măsura posibilităților, să ne oferim să o însoțim la consult.
  4. Să identificăm modalitățile în care și celelalte persoane din cercul nostru social pot acorda suport celor care au nevoie de acest lucru.

Un material realizat prin grija Serviciului de Psihosociologie din cadrul IGPR.

CITEȘTE AICI !

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Suport emoțional pentru polițiști pe timpul pandemiei

Distribuie

Un răspuns

  1. Buna seara!
    V-am rugat aseara sa solicitati un punct de vedere domnului ministru pe pagina de facebook in legatura cu salarizarea noastra.
    Am observat ca nu ati avut timp motiv pentru care am facut eu acest lucru.
    Va multumim pentru sprijin!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.