Știți cazul polițistului trimis la psiholog? Ei bine, altcineva trebuie evaluat psihologic

Mai știți cazul polițistului din cadrul IPJ Prahova trimis la psiholog pentru că a îndrăznit că conteste calificativul de „Bine” primit de la șeful său, evident împuternicit? Ei bine, polițistul s-a supus evaluării psihologice speciale pentru pretinsul comportament dezadaptativ invocat de șeful său și și-a menținut poziția cu privire la contestarea calificativului.

Așadar, cel ce în final a ieșit cel puțin „șifonat” ca să nu spunem altfel, a fost tocmai șeful acestui polițist ale cărui acțiuni s-au dovedit a fi părtinitoare, subiective și care se circumscriu formelor de hărțuire morală la locul de muncă, așa cum este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată de Legea 167/2002.

În urma prezentării la psihologul unității, s-a concluzionat că polițistul nu se află în niciunul din cazurile care se circumscriu comportamentului dezadaptativ. Mai mult, în urma consilierii de către reprezentanții Sindicatului EUROPOL Filiala Prahova, prin contestația formulată, comisia numită prin Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române, a confirmat existența unor elemente de subiectivism ale șefului nemijlocit și ne-a confirmat 90% din apărările formulate.

Dacă polițistul, membru al organizației noastre, ar fi plecat capul și nu ar fi ripostat acestor tentative vădite de hărțuire la care a fost supus, suntem convinși că ar fi fost folosit ca exemplu la nivelul unității, pentru ca orice alt polițist care îndrăznește să ridice capul din pământ, să fie executat pe același principiu.

Este mai mult decât evident că „managementul” practicat de acest împuternicit al Poliției Orașului Băicoi este unul care va trebui să suporte cel puțin un control tematic și o diagnoză organizațională, pentru a răspunde pentru gravele derapaje confirmate prin deznodământul de mai sus. Până atunci, colegului nostru i-a fost redată demnitatea profesională prin spulberarea dubiilor cu privire la integritatea lui psihologică dar și cu privire la probitatea profesională în raport cu rezultatele obținute de acesta în cursul anului 2021.

În final, reiterăm faptul că suntem alături de toți membrii care întâmpină probleme în activitatea de serviciu și în mod particular, a celor ce fac obiectul unui comportament de tip „bulliyng” din partea șefilor și de asemenea, sfătuim conducerea I.P.J. Prahova să analizeze cu atenție pe viitor modalitatea de împuternicire a diferiților șefi ai subunităților. Astăzi s-a făcut dreptate parțial. După ce vom vedea și sancțiuni, abia atunci vom putea spune că avem un caz rezolvat.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Știți cazul polițistului trimis la psiholog? Ei bine, altcineva trebuie evaluat psihologic

Distribuie

2 răspunsuri

  1. Acest Sef este mic copil pe linga ce face șeful poliției Bolintin Vale Jud. Giurgiu Șerban Costel alias Spartacus de Bolintin și anume dacă nu ai executat ordinul dat abuziv ți se face dosar la DNA,calificativ satisfăcător etc și se merge pina la neprelungirea autorizației de acces la informații pentru a te pune la dispoziție sa te poată muta, totul cu acordul conduceri IPJ. Giurgiu și faci rapoarte ani de zile sa arați abuzurile create și nu se ia nicio măsura si sta tot in fotoliul de Sef.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.