Ieri, 28.02.2017, plenul Senatului a votat un nou amendament la modificarea Legii 188/1999, după ce Curtea Constituțională a României s-a opus primei variante a textului de lege propus.Vă reamintim că în cursul anului 2016, pe baza unor propuneri de modificare a Legii 188/1999, parlamentarii au introdus o un articol conform căruia funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, aproximativ 180 la număr, să beneficieze de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică care să fie aplicat la salariul de bază, să facă parte din el și să constituie bază de calcul pentru celelalte sporuri.
Prin Decizia CCR nr. 667 din 2016, s-a constatat neconstituționalitatea acestor prevederi, ca urmare a sesizării primului ministru, iar Curtea a stabilit încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, în privința egalității în drepturi.
Practic, parlamentarii intenționau să umfle efectiv salariile celor din structura ANFP-ului, prin introducerea sporului de 50% în salariul de bază iar ulterior, salariul de bază plus sporul de 50% să constituie bază de calcul pentru celelalte sporuri. Proști nu sunt, dar asemenea tertipuri, de „mituire” trebuie să înceteze. Chiar dacă mulți dintre noi nu știm care este obiectul de activitatea a celor care lucrează în ANFP, vă spunem noi că este o structură care coordonează și decide asupra a câteva sute de mii de funcționari publici și implicit asupra dorințelor unor oameni politici de a înființa/desființa funcții publice la diferite instituții sau de a transforma funcții contractuale în funcții publice.
Din cauza acestor anomalii legislative bazate pe clientelismul politic și pe favoruri s-a ajuns ca legislația cu privire la salarizare să fie considerată cea mai mare nebuloasă a ultimelor decenii. Partea bună a lucrurilor este că CCR-ul mai intervine și își menține poziția de echitate față de modul de aplicare a politicilor salariale și a statuat din nou obligativitatea legiuitorului de a nu crea privilegii discriminatorii.
Și cu toate acestea, perseverența politicienilor a dus la menținerea acestui spor de 50%, dar de data aceasta în afara salariului de bază, care se va acorda exclusiv angajaților din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în niciun caz tuturor celor care ocupă funcții publici în diferite instituții ale statutului.
Pentru polițiști, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este cuprins în Legea 284/2010, la CAPITOLUL VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, și este de până la 25% din salariul de bază. Bineînțeles că în 2015, când a fost stabilit procentul de care să beneficieze polițiștii care fac parte din structurile poliției judiciare, sindicaliștii s-au mulțumit cu un spor de numai 5%, cel mai mic aplicat acestei categorii.
Salarizarea continuă să fie un subiect tabu și o necunoscută în Poliție, de aceea trebuie să ne ridicăm și să începem să ne cerem drepturile pentru că la acest moment, nu beneficiem nici măcar de drepturile de care am beneficiat până la tăierile salariale. Cu toate acestea, ne uităm în jur, pentru că e firesc să ne comparăm cu alte categorii de bugetari și vedem că am rămas ultima categorie socio-profesională care nu a beneficiat de creșteri salariale din 2008.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
2 răspunsuri
Doar gargara…si iar gargara…fara presiuni, nu vom obtine nimic…
Haos total…