Creșterile alarmante din ultima perioadă a numărului de cazuri privind infectarea cu noul coronavirus au creat premisa unui risc enorm în ceea ce privește potențialul de transmitere a virusului în colectivitate și mai ales în rândul personalului din linia întâi, respectiv personalul din sănătate și asistență socială și personalul MAI.
Nu reprezintă o noutate faptul că polițiștii și celelalte categorii de angajați ai MAI, cum ar fi jandarmi sau pompieri, sunt tot mai expuși infectării cu virusul Covid-19, în contextul în care, sunt nevoiți să acționeze în stradă, să interacționeze cu foarte multe persoane cu ocazia verificării respectării legislației în vigoare prin care s-au impus măsuri restrictive și de protecție cu scopul limitării efectelor dezastruoase ale pandemiei.
Pe zi ce trece constatăm că din ce în ce mai mulți polițiști sunt victime ale infectării, fiind nevoiți să rămână în izolare sau carantină la domiciliu, expunându-i astfel și pe membrii familiilor lor, deoarece nu le-au fost asigurate spații separate de cazare de către angajator astfel încât riscurile generate de răspândirea virusului să fie drastic diminuate.
În luna iunie, peste 400 de firme din mediul din diferite domenii, de la cel bancar până la cel de producție sau de larg consum au recurs la testarea propriilor angajați tocmai pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, în special pentru a nu intra în incapacitate de a asigura funcționarea companiei. Mai mult, în sectoarele bugetare, cum este sănătatea sau asistența socială, aceste teste au fost asigurate gratuit de către instituții.
Chiar și în educație, avem deja instituții de învățământ care au achiziționat din propria inițiativă servicii private de testare. Doar că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, preocuparea pentru testarea celor 125.ooo de angajați care participă activ la implementarea măsurilor anti-covid lipsește cu desăvârșire. Ministrul Vela este ocupat mai degrabă cu poze cu pisicuțe și căței, decât de asigurarea unui nivel de siguranță pentru cei care ies zilnic pe stradă.
Ba mai mult, politica MAI privind resursa umană, în condițiile deficitului uriaș de personal, este una păguboasă în contextul în care foarte mulți polițiști au fost infectați în ultima perioadă, unele unități de poliție sau servicii fiind nevoite să funcționeze în sistem de avarie. Infectarea a avut la bază, în cele mai multe cazuri, lipsa testărilor contacților direcți care au fost trimiși în izolare și s-au reîntors în activitate fără ca cineva să verifice dacă nu sunt cumva asimptomatici.
Cu titlu de exemplu, avem cel mai recent caz la Secția 12 Poliție din București, unde la nivelul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, dintr-un număr total de 13 polițiști, doar 5 dintre ei au mai putut să asigure paza celor 18 persoane private de libertate, întrucât 8 din colegii lor au intrat în izolare din cauza infectării.
În lipsa unor reglementări urgente privind testarea periodică a polițiștilor și a celorlalți angajați ai ministerului care desfășoară activități în prima linie pentru limitarea efectelor pandemiei, nu vom avea o evidență clară a riscurilor de infectare și a amenințărilor la adresa ordinii publice și a siguranței cetățeanului ce pot deriva din internarea, izolarea sau carantinarea unui număr considerabil de polițiști.
Ținând cont de faptul că până acum, ministrul Vela, conform prerogativelor funcției, nu a demonstrat că este interesat de soarta polițiștilor și a celorlalți angajați ai MAI aflați în prima linie, sperăm să dovedească la modul factual, nu doar declarativ, cum o face de obicei pe Facebook sau în conferințe de presă, că este preocupat să ia măsuri concrete și să dea curs solicitărilor organizației noastre.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
Un răspuns
La Iasi la Sectia 1 Poliție sunt confirmati 2 colegi si mai urmeaza inca cel putin 2, dar nu ne testeaza nimeni, se asteapta ca boala sa se agraveze si doar cei cu simptome sa fie testati