Sindicatul EUROPOL „vinovatul de serviciu” al Poliției Române

În condițiile în care conducerea IGPR a făcut referire la Sindicatul EUROPOL pe durata unei conferințe de presă, la care nu am fost invitați, deși, inculpați în „haine” de sindicaliști, dintre care unul proaspăt deținător de partid politic, s-au aflat printre cei aduși pe post de „aplaudaci”, simțim nevoia să avem câteva reacții:

  1. Toate pozițiile noastre publice în legătură cu achizițiile de autospeciale au început cu următoarea sintagmă: „…era mare nevoie de această achiziție pentru că ultimele autospeciale de mare viteză pentru poliția rutieră au fost realizate în 2001”;
  2. Nu credeam că putem fi acuzați de faptul că știm să citim și să observăm anumite aspecte care ne-au atras atenția:
  • Pentru o licitație de 600 de autoturisme a existat un singur ofertant. O fi bine, o fi rău, asta e realitatea;
  • Autoturismele nu vin echipate cu stații de emisie recepție, nu sunt prevăzute cu pereți de protecție între scaunele din față și bancheta din spate, nu sunt prevăzute cu dotarea standard pentru efectuarea cercetării la fața locului și a delimitării locului accidentului. O fi bine, o fi rău, asta este realitatea;
  • Specificațiile tehnice din caietul de sarcini în ansamblul lor, nu doar menționarea tipului de cutie de viteze 8+1, au scos din joc competiția. O fi bine, o fi rău, asta este realitatea;
  1. Singurul nostru scop, ca organizație sindicală, este de a ne asigura că din bugetul pe care îl are instituția/angajatorul la dispoziție, sunt achiziționate cele mai bune dotări pentru colegii noștri, în raport cu criteriul calitate/preț.
  2. Putem accepta și calitatea de „țapi ispășitori” ai prejudiciului de imagine a Poliției Române de care suntem acuzați în legătură cu acest subiect, pentru că înțelegem cum este atunci când președintele țării este iritat de asocierea cu omul de afaceri deținător al firmei câștigătoare. Suntem convinși că dacă nu era implicată imaginea președintelui, nu aveam de-a face cu acest exercițiu de comunicare de forță și acest iureș în urma căruia o organizație sindicală este acuzată că și-a permis să aibă judecăți de valoare și de opinii. Înțelegem și asta, pentru că în România sindicatele nu sunt considerate „parteneri sociali” ca și în țările cu apă caldă, ci sunt inamici care trebuie reduși la tăcere, prin cumpărare sau prin forță.
  3. Dacă este să vorbim despre scăderea încrederii cetățenilor în Poliția Română, aceasta nu este influențată sub nicio formă de faptul că se vor achiziționa autoturisme BMW, ci mai degrabă de șefii numiți politic care se adresează subalternilor la modul „mă urc pe tine” ( a se vedea cazul de la IPJ Caraș Severin) , de șefi care sunt în cârdășie cu interlopii (nu o spunem noi, a spus-o ministrul Lucian Bode), de faptul că factorului politic i se permite să numească șefi în Poliția Română (a se vedea miile de cazuri de împuternicire/desemnare pe funcții de șefi ale unor analfabeți funcțional), și nu în ultimul rând de faptul că tot mai mulți polițiști acuză că sistemul este cuprins de o prostituție profesională cum nu a mai existat.
  4. Nu este prima dată când Poliția Română a avut un astfel de derapaj, de a ataca organizația noastră, Vă reamintim de amenințările și atacurile lansate la adresa noastră când am fost singurii care au luat atitudine față de întâlnirea dintre chestorul Liviu Vasilescu, la acea dată șeful Poliției Române și familia interlopului „Pian”, noaptea, în Biserică. Și în cazul acestor amenințări voalate exprimate de factori de conducere de la nivelul Poliției Române și ai MAI, vom continua să ne reprezentăm membrii și să scoatem la suprafață mizeria care a cuprins ministerul în ultimii ani.

Suntem conștienți că cei ce se ascund în spatele sistemului, au invariabil mai multe mijloace să ne atace, au resurse fără limită și nu se vor opri niciodată din încercările de a ne reduce la tăcere. Însă nu ne vom lăsa intimidați și vom continua să spunem lucrurilor pe nume, pentru că avem pretenția că trăim într-un stat de drept, nu într-un stat de drepți.

Mai jos aveți comunicatul de presă al IGPR (comentariile sunt savuroase). E scris pe bucăți de către diferiți și pus laolaltă, asta ca să știți de ce vedeți aceleași informații repetându-se obsesiv. Cei care nu au răbdare să îl citească până la final, GHINION, nu vor cunoaște adevărul absolut.

CITESTE AICI Comunicatul Poliției Române 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Sindicatul EUROPOL „vinovatul de serviciu” al Poliției Române

Distribuie

5 răspunsuri

  1. Miniștrii
    Trebuie să răspundă
    Pentru haosul existent
    Cei care au performanță
    Nu sunt apreciați ….
    Luptăm pentru o Românie
    Care să progreseze!

  2. Există
    Polițiști
    Care au performanțe
    Ei trebuie să conducă!
    Poliția
    Română
    Trebuie să fie la înălțime!

  3. Când luați atitudine față de locali??? Schimbarea denumirii lor de polițiști, faptul că ne-au copiat uniforma, deși Legea nr. 55/2010 prevede clar componența uniformei localilor.
    Când luați atitudine față de cuantumul chiriei??? Bode are 4.600 lei net/lună, iar un polițist are 460 lei net/lună.
    Nouă de ce nu ni se calculează salariul la nivelul anului 2022, ci la nivelul anului 2009???

    1. Constant luam atitudine, prin demersuri scrise si aparitii in mass media. Din pacate, totul depinde de vointa politica pentru a clarifica situatia in cazul acestei structuri infiintate prin L 155.

Dă-i un răspuns lui Catalin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută